Efectele reducerii CAS: România ar deveni a doua cea mai atractivă țară din regiune pentru angajatorii, dar va crește presiunea pe bugetul de pensii

Publicat: 23/06/2014, 14:15
Actualizat: 21/03/2019, 10:34

Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajatori, de la 20,8% în prezent la 15,8%, ar plasa România pe locul doi în regiune din prisma celor mai mici costuri cu asigurările sociale, după Slovacia, unde în prezent contribuția angajatorilor se ridică la 14%, potrivit unui studiu realizat de Accace, una dintre principalele companii de externalizare și consultanță de afaceri din Europa Centrală și de Est.

În continuare, în cadrul topului costurilor cu asigurările sociale în regiune se situează Polonia, cu o contribuție de 16,26%, urmată de Cehia, cu un procent de 21,5%, în timp ce Ungaria aplică o cotă de 27% reținută angajatorilor pentru plata pensiilor.

„Reducerea cotei CAS cu 5 procente pentru angajatori, aplicabilă începând cu 1 octombrie, este cu atât mai îmbucurătoare cu cât nu va atrage după sine majorarea altor taxe și impozite sau modificarea plafonului maxim la care aceasta se aplică acum, potrivit declarațiilor oficialilor. Angajatorii vor privi astfel modificarea ca pe un real pas înainte în a echilibra nivelul contribuțiilor sociale al României cu cel al celorlaltor țări din regiune”, a declarat Maria Cojocariu, Payroll Manager Accace în România.

În prezent, pentru un angajat cu un salariu brut de 1.000 lei, angajatorii plătesc CAS în valoare de 208 lei, urmând ca după aplicarea reducerii cotei cu 5% aceștia să plătească 158 lei.

În ceea ce privește totalul contribuțiilor datorate de angajatori (inclusiv cele pentru sănătate și șomaj), reducerea CAS cu 5% ar plasa România tot pe locul 2 în regiune, cu o cotă de reținere cuprinsă între 22,75% și 23,45%, comparativ cu Polonia, care ocupă primul loc cu rețineri la angajatori cuprinse între 19,48% și maxim 22,67% din fondul de salarii realizate, în funcție de contribuția la fondul de handicap pentru persoanele cu dizabilități.

Contribuțiile pentru pensii plătite de angajații români, printre cele mai mari din regiune

În ciuda reducerii CAS cu 5% la angajatori, România ar înregistra în continuare una dintre cele mai mari contribuții pentru pensii plătite de angajați în regiune, de 10,5%, comparativ cu slovacii sau cehii care au o cotă de reținere de doar 4% și respectiv 6,5%. Cele mai mari costuri cu plata pensiilor din regiune le au însă polonezii, care lunar contribuie cu 11,26% din salariul brut la fondul asigurărilor sociale.

„Organizațiile sindicale au solicitat împărțirea procentului de 5% în mod egal între CAS angajat și CAS angajator, fără succes însă, astfel încât contribuția de 10,5% reținută în prezent angajaților români păstrează în continuare România în topul țărilor cu cele mai mari rețineri pentru angajați, pentru plata pensiilor”, a precizat Maria Cojocariu.

Costul reducerii CAS

Reducerea contribuțiilor la asigurările sociale, respectiv la pensiile de stat, va avea un impact de 850 de milioane de lei în acest an. Acesta va fi compensat pe veniturile din impozitul pe construcții speciale, așa-numita „taxă pe stâlp”, mai mari decât cele estimate inițial de Guvern.

„Impactul negativ generat de această măsură va fi compensat pe anul 2014, din veniturile încasate suplimentar din impozitul pe construcții, față de sumele proiectate în Legea bugetului de stat. Astfel, impozitul pe construcții proiectat pentru anul 2014 în valoare de 488 mil. lei, a fost declarat în valoare de 1449 mil. lei și încasat la primul termen de plată în sumă de 710,4 mil lei”, se arată în expunerea de motive a legii reducerii CAS, publicată luni de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Anul viitor, impactul măsurii va fi de 4,8 miliarde de lei, media următorilor patru ani fiind de 4,4 miliarde de lei, reiese din calculele Finanțelor.

Guvernul intenționează să substituie aceste venituri, printre altele, printr-o colectare mai bună ca urmare a restructurării ANAF, dar și prin intensificarea verificărilor la persoanele fizice cu venituri mari.

Presiune pe bugetul pensiilor

Reducerea CAS pune presiune pe bugetul de pensii care continuă să fie pe deficit. Anul trecut spre exemplu, statul a încasat sub formă de contribuții de asigurări suma de 54,5 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială s-au ridicat la 68,3 miliarde de lei, cu 13, 8 miliarde de lei (echivalentul a 3,1 miliarde de euro, la un curs mediu de 4,419 lei/euro) mai mult, reiese din Raportul privind execuția bugetară pe anul 2013.

Totodată, în primele patru luni ale anului, la bugetul asigurărilor sociale s-au strâns 12,6 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cu plata asistenței sociale s-au ridicat la circa 17 miliarde de lei, potrivit celor mai recente date ale Finanțelor.

Guvernul speră ca implementarea măsurii de reducere a CAS să ducă la creearea de noi locuri de muncă, prin reducerea poverii fiscale a angajatorilor, dar și la diminuarea fenomenului muncii „la negru”. Consiliul Fiscal estimează că în România există în jur de 1 milioane de români lucrează în prezent fără forme legale de muncă, evaziunea fiscală din munca la negru fiind evaluată la 18,2 miliarde de lei în 2012.

Sursă: Consiliul Fiscal

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis