Potrivit datelor furnizate de șeful Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, Ionuț Botnaru, procurorii care au făcut ancheta în acest dosar au identificat, până în prezent, aproximativ 60 de persoane, atât cetățeni români, cât și străini, veniți la studii la Universitatea din Ploiești care se ocupau de traficul și consumul de stupefiante, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ancheta DIICOT vizează opt traficanți, între care șapte români și un cetățean din Gabon, dar și peste 50 de consumatori, cetățeni români și cetățeni din Gabon, Republica Moldova, Azerbaidgean, Turkmenistan, Turcia și Angola.
Cinci dintre cele nouă percheziții au avut loc în căminele universității din Ploiești, iar celelalte patru au fost descinderi la domiciliile unor suspecți, dintre care două la Constanța și câte una la București și în municipiul Ploiești.
La domiciliul percheziționat în București a fost descoperită o cultură indoor de canabis, iar la celelalte percheziții anchetatorii au descoperit câteva zeci de grame de droguri de risc. Procurorii au 60 de mandate de aducere, o parte dintre suspecții ridicați în urma descinderii fiind conduși la sediul DIICOT Ploiești, unde au început audierile în acest dosar în care cercetările continuă.