Reacția avocatei lui Cristian Cioacă, după condamnarea clientului său

Reacția avocatei lui Cristian Cioacă, după condamnarea clientului său
Publicat: 18/06/2014, 17:33
Actualizat: 27/03/2019, 17:59

Avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, a declarat, miercuri, după condamnarea definitivă a polițistului, că este „o condamnare de compromis, pentru alte interese” și că este o hotărâre „greșită”, adăugând că nu poate să explice „rațiunea din considerente juridice”.”Este o condamnare de compromis, pentru alte interese, și nu pot să explic rațiunea din considerente juridice. Este o hotărâre greșită, nu am niciun dubiu”, a spus Maria Vasii.

Avocata a mai afirmat că polițistul „se va preda, bineînțeles”, adăugând că acesta „niciodată nu a avut altă atitudine decât de supunere și respect față de organele judiciare”.

Ea a precizat că va urma procedurile standard în acest caz.

Cioacă se poate preda la orice secție de poliție, în caz contrar el urmând să fie căutat de Poliția Județeană Argeș, în condițiile în care are domiciliul în acest județ.

Polițistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Pitești, la 15 ani și opt luni de închisoare pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu șapte ani, pedeapsa fiind mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeș, de 22 de ani de închisoare

Curtea de Apel Pitești, care miercuri după-amiază s-a pronunțat definitiv în acest dosar, a schimbat încadrarea juridică a faptei din „omor” în „lovituri cauzatoare de moarte”.

De altfel, la ultima înfățișare din acest dosar instanța de judecată a pus în discuție din oficiu schimbarea încadrării juridice.

În urmă cu aproape o lună, a avut loc ultima înfățișare în procesul în care Cristian Cioacă este acuzat de omor. Procurorii care au instrumentat acest dosar au cerut pentru Cioacă pedeapsa maximă, de 25 de ani de detenție, avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, a solicitat schimbarea încadrării juridice din „omor” în „omor calificat prin cruzimi cu premeditare și de interes material”, în timp ce instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din „omor” în „lovituri cauzatoare de moarte” în cazul lui Cristian Cioacă.

În 30 ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului instanței supreme pentru omor calificat și profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariția soției sale, avocata Elodia Ghinescu.

Procurorii arătau în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț determinat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.

Ulterior, Cioacă a dus trupul soției sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai ușor, spun procurorii.

„Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanței în Dubai, precum și perdeaua de duș din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului și le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constatat și lipsa unor obiecte, precum: un cuțit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj și perdeaua de duș”, notează procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au precizat că, în noaptea în care Cioacă ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul celor doi se afla în apartament.

Probele criminaliștilor, prelevate din locuința Elodiei și a lui Cristian Cioacă, îl indică pe polițist responsabil de uciderea avocatei și tranșarea acesteia. Probe de sânge identificate cu un aparat special și prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparține Elodiei. De asemenea, în octombrie 2007, într-o râpă lângă Râșnov au fost găsite uniforma de polițist a lui Cioacă, precum și alte obiecte ale acestuia și ale avocatei.

Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârșitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibași. La sfârșitul lunii februarie 2014, Cioacă a ieșit din Penitenciarul Colibași, după ce Curtea de Apel Pitești a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Ulterior, Cioacă și-a reluat activitatea de polițist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeș la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat și la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia va rămâne definitivă la Curtea de Apel Pitești, 22 de ani de detenție. Sentința instanței de fond a fost atacată cu apel de toate părțile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama și fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părți civile în dosar, și de către procurori.

Avocata Elodia Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...