Prima pagină » Știri politice » Ponta, după reacția președintelui Băsescu: Dacă discursul nu este însoțit de demisie, este o ipocrizie

Ponta, după reacția președintelui Băsescu: Dacă discursul nu este însoțit de demisie, este o ipocrizie

Ponta, după reacția președintelui Băsescu: Dacă discursul nu este însoțit de demisie, este o ipocrizie
Discursul președintelui Traian Băsescu legat de cazul fratelui său reprezintă o ipocrizie dacă nu va fi însoțit și de demisia din funcția prezidențială, deoarece orice decizie a justiției va fi legată de el atât de către cetățeni, cât și de către oficiali din străinătate, afirmă premierul Ponta.

„Dacă acest discurs nu este însoțit și de un gest personal, este o ipocrizie. Orice vor decide procurorii, judecătorii, toți cetățenii acestei țări și probabil foarte mulți dintre cei care ne privesc din afară vor spune că acea decizie este legată de fratele președintelui. Dacă Băsescu ar spune „nu mai sunt președinte, judecați-l pe Mircea Băsescu ca pe orice alt cetățean”, atunci îl cred și într-adevăr a ținut la justiție. O să vedem în zilele următoare dacă este doar un discurs politic, așa cum președintele a avut de multe ori. Dacă nu se întâmplă nimic, e discursul de la suspendare, când zicea că nu vrea să fie la masa verde și a rămas la masa verde”, a spus Ponta la România TV.

El a precizat că nu a văzut că președintele ar fi implicat personal în acest caz, dar a apreciat că șeful statului, care reprezintă România în străinătate și numește procurorii șefi, procurorii generali și judecătorii, are o responsabilitate superioară, astfel că singurul ajutor real prin care poate susține prestigiul justiției este să demisioneze.

Premierul a arătat însă în același timp că președintele ar fi trebuit avertizat de către serviciile de informații despre acest caz doar în măsura în care afecta siguranța națională, ceea ce nu este cazul, fiind vorba acum de o situație clasică de trafic de influență.

Ponta a arătat totodată că suspendarea lui Traian Băsescu din funcția de președinte se impune doar în situația încălcării grave a Constituției, care în acest moment nu este evidentă.

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că face apel la orice polițist, procuror sau magistrat din cazul Sandu Anghel ca, dacă a existat vreo intervenție a sa în anchetă sau decizia justiției, să o facă publică.

Menționând că există suspiciunea intervenției sale în derularea actului de justiție, Traian Băsescu a spus: „Fac apel public la orice polițist, orice procuror și orice judecător care a fost implicat în cazul condamnării lui Anghel Sandu, dacă a existat vreo intervenție a mea pe această scara a anchetei și a deciziei justiției, să o facă publică”.

Șeful statului a adăugat că „proba că nu a existat o astfel de intervenție este chiar condamnarea” lui Sandu Anghel.

„Din câte știu, domnul Anghel a fost condamnat la ani grei de închisoare și asta arată că pe de o parte nu a existat o intervenție, iar, dacă ar fi putut exista, eu fac un apel la polițiști, procurori, judecători, care s-au ocupat de acest caz, în cazul în care vreunul a primit vreo intervenție de la mine sau din partea mea să o spună public. Din partea mea, prin intermediari. Vă garantez că nu a existat o astfel de intervenție”, a spus Băsescu.

Mircea Băsescu, fratele președintelui, a venit, joi, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial îl acuză de trafic de influență, și a declarat la intrare, răspunzând unei întrebări despre afirmațiile interlopului, că „e treaba lui Bercea ce spune”.

Florin Anghel a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influență, înșelăciune și inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care fiul lui Bercea Mondial este acuzat de șantaj.

Fiul lui Bercea Mondial a fost audiat marți și miercuri la DNA, după ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor două înregistrări audio-video. Pavel Abraham arăta că înregistrările ar fi fost făcute în februarie 2012 sau 2013, acestea fiind „foarte compromițătoare”.

Fiul și ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel și Marius Constantin, cercetați într-un dosar de șantaj pentru că i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar amenințând cu dezvăluirea unor informații compromitățoare despre acesta și familia sa, au anunțat, de mai multe ori în ultima perioadă, că vor face publice, prin intermediul avocatului, o serie de înregistrări audio și video în legătură cu acest caz. Dosarul de șantaj este instrumentat de procurorii DNA Constanța.

Mircea Băsescu a declarat, joi dimineață, că a vorbit cu fratele lui, președintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal și acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial și nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.

„Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci președintele țării într-o asemenea problemă (…) Este interpretarea lor că eu zic că președintele știe. Președintele știe despre un asemenea caz, cum să nu știe. Știa toată țara și să nu știe președintele despre cazul Bercea Mondialu?”, a spus Mircea Băsescu.

Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus: „Am vorbit, bineînțeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii și că încerarcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei președintele țării”.

Jurnaliștii au spus că președintele nu a făcut nicio declarație de când a început acest scandal, Mircea Băsescu răspunzând: „N-avea pentru ce, că nu știe nimic. Nu știm nimic, nu am auzit nimic, trebuie să vedem și noi interceptările alea, care, repet, au fost prezentate trunchiat, aiurea, care din 2012, care din 2011, care din 2013”.

Mircea Băsescu a mai spus că nu a luat niciun ban de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și nici nu a încercat eliberarea acestuia. El a precizat că nu știe nici măcar despre ce sumă este vorba, iar suma de 250.000 de euro la care face referire în înregistrare reprezintă banii pe care Marian Căpățână îi datora familiei lui Bercea Mondial.

„Eu nu am luat bani, doamnă. Eu nu am luat niciun ban (…) Erau în biroul celălalt (cei 250.000 de euro la care Mircea Băsescu se referă în înregistrare, n.r.), nici nu știu ce sumă era. Probabil că așa am spus. Dar nu știu ce sumă era, pentru că era Marian Căpățână cu plasa cu bani, la care mă și refer, în biroul celălalat, aștepta să le remaburseze o parte din datoria pe care o avea la ei”, a mai spus Mircea Băsescu.

El a afirmat că nu a încercat să intermedieze eliberarea lui Bercea Mondial și că îi sfătuia pe membrii familiei acestuia, care l-au rugat de sute de ori să-i ajute să-l elibereze pe Sandu Anghel, să aibă încredere în justiție.

Întrebat la ce s-a referit când a spus că a încercat să facă tot posibilul pentru a-l scoate pe Bercea Mondial din penitenciar, Mircea Băsescu a răspuns: „Nu să-l scot eu doamnă, să se ajungă la recurs. Tot timpul le-am spus la neamurile lui: «Băi, nu încercați să dați bani la nimeni, pentru asta că mai rău îi faceți lui Bercea, și aveți încredere că justiția va rezolva problema». Ei tot timpul îmi spuneau că e nevinovat, «nașule, e nevinovat», și eu spuneam «ok, dacă e nevinovat, justiția va rezolva problema» (…) De fiecare dată le-am spus că nu pot să fac nimic, că eu nu cunosc nici judecători. Le-am recomandat avocat, l-am recomandat pe domnul Calafus, de aici din Constanța, dar mai mult de atâta, nu aveam ce să le fac”.

Mircea Băsescu a mai spus că înregistrarea video prezentată de Antena 3 „este o deturnare a adevărului, întrucât au fost prezentate numai mici fragmente, conectate cum au vrut ei”. El s-a declarat nemulțumit și de faptul că nu a putut să ia legătura cu televiziunea, în timpul emisiunii, precizând că atât el cât și avocatul lui au sunat de mai multe ori, fără rezultat.

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că nu a avut niciodată vreo discuție cu fratele său, Mircea Băsescu, privind sprijinirea lui Sandu Anghel în procesele pe care acesta le are.

De asemenea, șeful statului a mai spus că nu se va transforma într-un avocat al fratelui său, Mircea Băsescu, și că, mai mult, consideră că acesta nu trebuia să se implice într-o zonă cu astfel de oameni și într-un asemenea anturaj.

Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele președintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare și că șeful statului ar fi știut despre acest demers.

Înregistrările au fost difuzate în prezența lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor „suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta” legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influență.

Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuții ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii și celor care le-au pus la dispoziție, de Mircea Băsescu și Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele președintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversația, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, și nu apare în filmare.

Materielele audio-video au fost prezentate în șase secvențe distincte, între care realizatorul emisiunii și invitații săi au subliniat că acestea ar releva acuzația de trafic de influență adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuțiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel și Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.

Autor