Un fost șef al Finanțelor, condamnat definitiv la 3 ani și jumătate de închisoare, pentru corupție

Un fost șef al Finanțelor, condamnat definitiv la 3 ani și jumătate de închisoare, pentru corupție
Publicat: 20/06/2014, 00:20
Actualizat: 27/09/2018, 19:07

Potrivit sentinței publicate joi, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Sabin Ilieși la trei ani și șase luni de închisoare, reducând cu un an pedeapsa dată în aprilie 2013 de Tribunalul Bistrița-Năsăud, de patru ani și jumătate de închisoare.

Astfel, ICCJ a admis în parte recursul făcut de Ilieși și a aplicat legea cea mai favorabilă.

Surse apropiate lui Sabin Ilieși au declarat că acesta s-a predat Poliției, fiind dus în arest.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus, în 28 decembrie 2009, trimiterea în judecată a lui Sabin Ilieși.

Potrivit unui comunicat al DNA din ianuarie 2010, Sabin Ilieși, fost consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și prodecan al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (suspendat din funcție – n.r.), a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de trafic de influență, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid ori a funcției de conducere în cadrul Universității, în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Conform sursei citate, alături de Ilieși au fost trimise în judecată și Corina Moga, în calitate de șef serviciu la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, și Alina Moga, fără ocupație, cumnata lui Corina Moga, pentru complicitate la trafic de influență.

În același dosar, procurorii i-au mai trimis în judecată pe Ioan Bătrâncea, cadru universitar, Florin Dumescu, fost decan al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Dorel Vit și Marin Burtică, cadre didactice universitare la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, pentru fals material în înscrisuri oficiale.

Conform rechizitoriului, în perioada octombrie – noiembrie 2005, când avea calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Sabin Ilieși a pretins față de o persoană denunțătoare, administrator al unei societăți comerciale, că are influență pe lângă comisarul șef al Gărzii Financiare – Secția Bistrița-Năsăud și pe lângă conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și că, în schimbul sumei de 6.000 euro, pe care a primit-o în două tranșe, poate interveni pentru ca reprezentanții instituțiilor menționate să întocmească acte de control favorabile respectivei societăți comerciale. Înțelegerea ar fi fost intermediată de Corina Moga și Alina Moga.

De asemenea, în cursul lunii iunie 2006, Ilieși i-a spus unei alte persoane că are influență pe lângă șeful Direcției Generale de Asistență Generală și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud și că, în schimbul sumei de 1.500 euro, va interveni pe lângă acesta pentru a o ajuta pe fiica persoanei respective să câștige concursul pentru ocuparea unui post de consilier juridic în cadrul acelei instituții, se arăta în comunicat.

Conform sursei citate, în cursul lunii iunie 2007, Ilieși l-a ajutat pe Bătrâncea să redacteze în fals două înscrisuri înregistrate la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, comunicându-i numele cadrelor didactice universitare care urmau să fie menționate în aceste înscrisuri. Înscrisurile, tehnoredactate în fals de Ioan Bătrâncea, erau necesare pentru a se face dovada îndeplinirii de către Ilieși a unuia dintre criteriile de evaluare impuse de legislația în vigoare la acea dată, pentru obținerea titlului de conferențiar universitar.

„Cunoscând că înscrisurile sunt falsificate, Florin Dumescu, decan al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest «Vasile Goldiș» din Arad, le-a semnat în calitate de președinte al comisiei de selecție a granturilor, dându-le o aparență de legalitate. Unul dintre înscrisurile falsificate a fost semnat și de inculpații Dorel Vit Dorel și Marin Burtică, în cunoștință de cauză, dându-i o aparență de legalitate”, se arăta în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii iunie 2007, Sabin Ilieși a depus la dosarul său pentru obținerea titlului de conferențiar universitar cele două înscrisuri falsificate.

În perioada octombrie 2005 – iulie 2007, Ilieși și-a folosit influența și autoritatea în relația cu instituții publice de nivel județean (Garda Financiară, Direcția Generală a Finanțelor Publice, Direcția Județeană pentru Protecția Copilului și Asistență Socială, Primăria municipiului Bistrița), influență care rezulta din calitatea de președinte, deținută consecutiv la nivelul organizațiilor județene Bistrița-Năsăud a două partide politice.

„Astfel, inculpatul a intervenit de mai multe ori pentru stoparea unor controale sau inspecții fiscale ori pentru diminuarea prejudiciilor constatate (privind obligații fiscale neevidențiate sau neachitate) la societăți comerciale cu sediul pe raza județului Bistrița-Năsăud, pentru angajarea unor cunoștințe în cadrul unei instituții publice prin «aranjarea» unui concurs, precum și pentru eliberarea unei autorizații de construcție”, se mai arăta în comunicat.

Conform procurorilor, în calitate de prodecan la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Ilieși și-a folosit influența și autoritatea în raporturile cu subordonații săi (cadre didactice, secretarele filialei Bistrița a Facultății), intervenind de nenumărate ori pentru promovarea examenelor, mărirea ori acordarea notelor indicate și pentru înscrierea la cursurile de masterat sau facultate a unor cursanți, după începerea anului universitar, toate acestea în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alții (obținerea unor sume de bani, neplata obligațiilor fiscale către stat, obținerea unei autorizații de construire pe o suprafață mare de teren, obținerea unui post de consilier juridic în mod nelegal, promovarea examenelor și absolvirea în final a facultății cu obținerea diplomei de licență ori obținerea diplomei de masterat).

În aprilie 2013, Tribunalul Bistrița-Năsăud l-a condamnat pe Sabin Ilieși la patru ani și jumătate de închisoare, sentința fiind atacată cu recurs.

De asemenea, la acea vreme, instanța a mai decis să-l oblige pe Sabin Ilieși să-i restituie 6.000 de euro unei martore care l-a denunțat, Elena Pudilic, și încă 1.500 de euro altei martore, Lucia Victoria Drăgan. Prin aceeași sentință, el era obligat să plătească statului 5.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În același dosar, au mai fost condamnate la doi ani de închisoare cu suspendare Corina Moga, șef serviciu la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud și Alina Moga, cumnata acesteia, pentru complicitate la trafic de influență.

De asemenea, Ioan Bătrâncea, cadru universitar la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Florin Dumescu, fost decan Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a fost și el condamnat la un an și trei luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, iar cadrul didactic Dorel Vit de la aceeași universitate arădeană a fost condamnat la zece luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Profesorul Marin Burtic de la aceeași universitate trebuia să achite, conform aceleiași sentințe, o amendă penală de o mie de lei pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Și ceilalți condamnați din dosar urmau să achite statului 550 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Sabin Ilieși a debutat în politică în PNL, unde a ocupat și funcția de lider județean al formațiunii, după care a trecut la PLD.

El a fost consilier județean atât din partea PNL, cât și a PDL, renunțând la funcție după ce a fost numit director general al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu