Prima pagină » Știri externe » Ucraina denunță un ATAC SEPARATIST și încălcarea încetării unilaterale a focului

Ucraina denunță un ATAC SEPARATIST și încălcarea încetării unilaterale a focului

Ucraina denunță un ATAC SEPARATIST și încălcarea încetării unilaterale a focului
Grăniceri ucraineni au anunțat sâmbătă că separatiști proruși au atacat forțele guvernamentale în estul țării, la puțin timp după intrarea în vigoare a încetării unilaterale a focului menite să le permită rebelilor să depună armele, relatează AFP.

Potrivit serviciului grănicerilor ucraineni, trei militari au fost răniți într-un atac cu mortier care a vizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, una dintre pozițiile lor în regiunea Donețk, după aproximativ patru ore de la intrarea în vigoare a încetării unilaterale a focului ordonate de către președintele prooccidental Petro Poroșenko.

„Atacatorii au recurs masiv la tiruri de mortiere. Ei au utilizat, de asemenea, arma automate. În atac au fost răniți trei grăniceri, între care unul grav, iar atacul a provocat pagube echipamentelor și mijloacelor tehnice”, a anunțat serviciul grănicerilor într-un comunicat.

Într-un al doilea atac, rebelii au încercat, ulterior, să vizeze un post de control, folosind arme ușoare. „Paznicii au deschis focul și au respins atacul”, se arată în comunicat.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a proclamat vineri o încetare unilaterală a focului, care a intrat în vigoare la ora locală 22.00 (22.00, ora României), pentru a le permite rebelilor să depună armele și lansarea planului de pace, însă această inițiativă a fost denunțată imediat de către Moscova și separatiști.

Încetarea focului „nu înseamnă că nu vom răspunde în cazul unor agresiuni asupra trupelor noastre”, a subliniat președinția.