Eutanasierea câinilor maidanezi, suspendată de instanță. Șeful ASPA a anunțat ce se va întâmpla cu maidanezii în perioada următoare. UPDATE

Eutanasierea câinilor maidanezi, suspendată de instanță. Șeful ASPA a anunțat ce se va întâmpla cu maidanezii în perioada următoare. UPDATE
Publicat: 23/06/2014, 19:22
Actualizat: 03/09/2019, 02:02

UPDATE 18:30 „În acest moment, activitatea ASPA nu este afectată, implicit programul de gestionare (a câinilor fără stăpân – n.r.) funcționează în continuare. După decizia care suspendă normele de aplicare a legii câinilor fără stăpân, Curtea de Apel are un termen pentru redactarea motivării și pentru a o comunica, termen în care lucrurile merg ca și până acum. Deci mergem înainte cu programul pentru București”, a declarat coordonatorul de proiect al Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), care a precizat că, în acest moment, prevederile legale de această lege sunt valabile în forma publicată în Monitorul Oficial.

Răzvan Băncescu a mai spus, în același context, că solicită Guvernului să depună contestație, în termenul cel mai scurt, la decizia Curții de Apel, pentru a nu se ajunge în situația de a se bloca anumite activități prevăzute de norme.

„ASPA înaintează către Guvern și ANSVSA, ca autoritate de specialitate, o solicitare de intervenție rapidă în sensul contestării deciziei Curții de Apel”, a spus Băncescu.

Potrivit lui Răzvan Băncescu, în cazul în care eventuala contestație depusă de Guvern nu va primi o decizie favorabilă, se va ajunge în situația „de a pierde în Capitală ce s-a reușit până în prezent” legat de gestionarea maidanezilor.

Băncescu a precizat că în cele nouă luni de la începerea programului privind gestionarea câinilor fără stăpân de pe străzile Capitalei, a fost redus cu 75% numărul persoanelor mușcate de câini, fiind capturați peste 25.000 de câini, dintre care aproximativ 10.000 au fost eutanasiați.

Vier Pfoten a semnalat luni absența cadrului legal pentru capturarea și eutanasierea maidanezilor, având în vedere că normele de aplicare a legii în domeniu au fost suspendate de instanță.

„Curtea de Apel București (CAB) a pronunțat vineri decizia în favoarea organizației internaționale Vier Pfoten, suspendând normele de aplicare a legii care permite uciderea câinilor fără stăpân”, se arată într-un comunicat al Vier Pfoten remis luni.

Potrivit deciziei oficiale comunicate de Curtea de Apel, hotărârea de Guvern este suspendată în întregime până la pronunțarea unei alte instanțe. Decizia poate fi atacată cu recurs în 15 zile.

Directorul de campanii al Vier Pfoten, Gabriel Păun, afirmă că decizia CAB de a suspenda normele de aplicare reprezintă un semnal „clar și independent” că legea care permite uciderea câinilor nu funcționează.

„62% dintre români au spus recent că sunt împotriva eutanasiei câinilor. Este deci timpul ca Guvernul să transforme dorința lor într-o lege nouă care să aducă străzi sigure fără a mai ucide câini”, este de părere Păun.

Asociația susține că până în prezent mii de câini au fost uciși în mai multe orașe, inclusiv în București. Vier Pfoten a început din ianuarie să critice normele de aplicare, argumentând că acestea cuprind mai multe prevederi care contrazic legea.

Organizația susține că „încă de la început a invitat Guvernul la dialog și i-a cerut să suspende aceste norme, însă cererea a fost ignorată și apoi respinsă”. Din acest motiv în martie asociația a atacat hotărârea de Guvern la CAB.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Inteligența Artificială poate face „81 de ani de muncă de detectiv în 30 de ore”