Prima pagină » Știri » Pentru ce a fost trimis în judecată bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu

Pentru ce a fost trimis în judecată bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu

Pentru ce a fost trimis în judecată bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu
Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Constanța, sub acuzația de tulburare a liniștii și ordinii publice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii Parchetului Tribunalului Constanța au finalizat cercetările în cazul lui Adrian Zglobiu, care l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu în timp ce acesta se afla într-o vizită în Portul Constanța.

Astfel, procurorii l-au trimis în judecată pe Zglobiu sub acuzația de tulburare a liniștii și ordinii publice, iar dosarul va fi judecat de Judecătoria Constanța.

Adrain Zglobiu a fost cercetat și pentru acuzația de ultraj, după ce președintele Traian Băsescu a depus o plângere penală împotriva sa pentru săvârșirea acestei infracțiuni, dar procurorii au decis că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din Constanța, l-a scuipat în față, de la o distanță foarte mică, pe președintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava școală „Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc în 24 mai, în dana de pasageri a Portului Constanța.

După ce a fost imobilizat de ofițerii SPP, bărbatul a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceștia l-au dus la sediul Poliției Județene Constanța, ulterior fiind audiat și la Parchetul Tribunalului Constanța. Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara că acesta a susținut în fața anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe președinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.

De asemenea, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliștilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, „cântate pentru Băsescu”. „După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?”, spunea constănțeanul.

Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: „Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân”.

Bărbatul a fost reținut de procurori, în noaptea de 24 spre 25 mai, pentru ultraj, loviri și alte violențe, dar ulterior anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul său, el fiind cercetat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

În aceeași noapte, Adrian Zglobiu a fost eliberat din arestul Poliției, după expirarea ordonanței de reținere. El le-a spus jurnaliștilor care l-au așteptat la ieșirea din arest că nu face parte din nicio formațiune politică.

În 26 mai, reprezentanții Parchetului Tribunalului Constanța au anunțat că președintele Traian Băsescu a depus plângere penală împotriva bărbatului pentru infracțiunea de ultraj, plângerea fiind transmisă prin e-mail.

În aceste condiții, procurorii au preluat dosarul de la Poliția Constanța, cercetările fiind făcute pentru infracțiunile de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice.

Citește și