Ponta crede că Băsescu poate fi cercetat în dosarul Nana. Ce decizie a CCR invocă premierul

Publicat: 25/06/2014, 23:17
Actualizat: 18/03/2015, 21:30

Într-o intervenție tv, prim-ministrul Victor Ponta a lansat în această seară ipoteza că președintele Traian Băsescu ar putea fi cercetat în dosarul Nana înainte de închierea mandatului cu argumentul că șeful statului „nu are imunitate decât cât au și parlamentarii”: „nu poate fi arestat și are imunitate pentru declarații politice”. Premierul a invocat „o decizie recentă a Curții Constituționale”. „Pe baza acestei decizii probabil că va putea fi cercetat în dosarul Nana”, a concluzionat Ponta.

Mai exact, este vorba despre motivarea deciziei CCR din 21 mai referitoare la conflictul juridic reclamat de Victor Ponta între Guvern și Președinție ca urmare a implicării lui Traian Băsescu în campania PMP înaintea alegerilor europarlamentare din 25 mai. „Eu am văzut azi o decizie foarte recentă, cred că tocmai a fost publicată, care spune un lucru esențial, care până acum a fost o dispută între juriști”, a spus Ponta în această seară la RTV, referindu-se la modul în care este descrisă imunitatea președitelui în dispozitivul acestei hotărâri.

Concret, pentru a stabili dacă Băsescu a încălcat sau nu limitele constituționale, judecătorii invocă articolul 72 alineatul (1) din Legea fundamentală – imunitatea parlamentară – la care se face trimitere în definirea imunității prezidențiale.


Sursa: Fragment din Decizia 284/2014, luată pe 21 mai de Curtea Constituțională

CITEȘTE TEXTUL INTEGRAL AL DECIZIEI CCR

În interpretarea premierului, imunitatea președintelui ar fi, astfel, echivalentă cu cea a parlamentarilor. „De ce nu își dă demisia? Cred că îi este foarte frică de justiție”, a comentat Ponta.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer