Armistițiul din estul Ucrainei a fost prelungit până luni

Armistițiul din estul Ucrainei a fost prelungit până luni
Publicat: 28/06/2014, 08:00

Decizia a fost luată la o reuniune cu oficiali de rang înalt din domeniul apărării, după ce Poroșenko a sosit de la Bruxelles, unde a fost semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

„Șeful de stat, în baza unei decizii a Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, a prelungit armistițiul până luni, ora 22.00 (22.00, ora României), 30 iunie”, potrivit unui comunicat al Președinției.

Kievul își exprimă speranța că „până luni vor fi făcuți următorii pași: implementarea planului de pace al lui Poroșenko, asigurarea unei monitorizări vizând respectarea armistițiului, garantarea unui control eficient la frontiera ruso-ucraineană și eliberarea tuturor ostaticilor, inclusiv membri OSCE”.

Ucraina insistă ca până pe 30 iunie să fie „închise punctele de recrutare a insurgenților pe teritoriul rus, iar deplasările grupărilor armate ilegale să înceteze”. Autoritățile ucrainene adaugă că „construirea unor noi fortificații în timpul armistițiului va duce la anularea acestuia”.

De asemenea, Președinția ucraineană infomează că „în cazul nerespectării condițiilor enumerate mai sus, Ucraina își rezervă dreptul de a renunța la regimul de încetare a focului în zonele unde armistițiul a fost încălcat”.

Anterior, informația privind prelungirea armistițiului a fost anunțată de surse diplomatice.

Armitițiul, decretat de președintele Petro Poroșenko acum o săptămână, urma să expire vineri la ora 22.00.

Anna Primac, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună