Senatorul Lucian Iliescu a avut o reacție violentă la adresa reporterului Gândul, după ce acesta l-a filmat în timp ce dicta unui coleg cum să voteze pentru lista de vicepreședinți, el având în față o „listuță a cooperativei” prin care erau stabiliți dinainte cei care trebuiau votați. Iliescu l-a îmbrâncit reporterul Gândul și când a fost întrebat de ce este violent a răspuns: „păi dacă nu ne lași în pace”. Senatorul PNL a folosit cuvinte injurioase la adresa jurnalistului care credea că i-a fotografiat votul. Lucian Iliescu nu se afla în momentul votului în cabina de vot, ci pe o masă aflată în spațiul public al Congresului.
În imagini se vede cum Lucian Iliescu ține în mână o „listuță a Cooperativei” prin care se preciza cu cine trebuie să voteze delegații la Congresul. Iliescu se află pe lista candidaților pentru funcția de vicepreședinte al PNL.
Crezând că a fost fotografiat în momentul votului, Iliescu s-a îndreptat spre reporterul Gândul și l-a îmbrâncit. Întrebat de ce este violent, Iliescu a răspuns iritat: „păi dacă nu ne lași în pace, noi avem treabă, nu vezi că am transpirat stând de vorbă cu tine”. Întrebat dacă asta justifică atitudinea sa agresivă el a spus: „Vreau să te învăț să termini tu”
El a jignit reporterul gândul după care i-a spus pe un ton amenințător: „ia ieși tu afară de aici, hai”.
„Cum să ne fotografiezi tu ce facem noi acolo? Votul meu să mi-l fotografiezi tu. Nu, nu, deci eu când făceam acolo pe masă, făceam, că nu am unde să fac. Hai, mă, că nu-ți vezi de treabă, tu nu vezi, copil mic și prost. Ce dracu, băi!”, au fost cuvintele folosite de Lucian Iliescu, cel care vrea să devină vicepreședinte al PNL.
Citește și CONGRES PNL. Antonescu și Iohannis își dispută rolul de prezidențiabil. Noul șef al PNL AMÂNĂ decizia: „Să ne bucurăm că avem doi candidați. Nu trebuie să votăm azi”
Citește și Blaga, la Congresul PNL: „Dacă nu facem fără ezitare un mare partid, vom fi împreună responsabili de instaurarea dominației totale a PSD”
Citește și A DOUA LOVITURĂ pentru Iohannis după alegerea ca președinte PNL. Predoiu: „Denotă lipsă de respect pentru parteneri”