Ponta către presă: „Eu nu am nimic să vă spun, decât să cer iertare”

Ponta către presă: „Eu nu am nimic să vă spun, decât să cer iertare
Publicat: 30/06/2014, 14:14
Actualizat: 20/05/2015, 21:43

Premierul Ponta a ajuns la Comitetul Executiv informal al PSD de la Orăștie în jurul orelor 11, iar înainte de a se întâlni cu colegii din partid prim-ministrul a coborât în zona în care se aflau reprezentanții mass-media, transmițându-le acestora că își cere iertare că nu îi poate invita „în bucătăria politică”. Social-democrații au preferat să organizeze Comitetul Executiv la Orăștie, la Arsenal Park, într-o fostă unitate militare. Accesul presei este restricționat la lucrări, ele desfășurându-se în incinta complexului turistic.

„Eu nu am nimic să vă spun, decât să vă cer iertare, dar ne vedem și noi, știți, pentru bucătăria politică. Nu vă supărați că nu vă chemăm în bucătărie, dar așa e, nu ne-am văzut de ceva timp. Nu prea arată a sufragerie. De aia m-am oprit să îmi cer iertare, dar nu e nimic oficial și cum nu ne-am văzut de câteva luni, că am tot fost cu alte probleme. Vrem și noi să stăm o zi două, să vorbim, să pregătim toamna”, au fost primele cuvinte adresate de premier mass-media după ce a coborât din mașină. Îmbrăcat în blugi și cu cu o cămașă, premierul a spus că discuția este una informală și că s nu se vor lua „decizii formale”. Primii pesediști s-au reunit la Arsenal Park de vineri seara, ei continuând să sosească în cursul zilelor de sâmbătă și luni. Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat ieri că a avut o discuție cu fiecare organizație, iar șefii din teritoriu, „fără excepție”, au cerut candidatura lui Victor Ponta la prezidențiale.

„Nu se dă absolut niciun fel de vot nici astăzi, nici mâine, că nu e un Comitet Executiv în sens formal și este o întâlnire informală. Nu se iau decizii formale, nici azi, nici mâine și decizii formale luăm în jur de 1 august când vom avea Consiliul Național și înainte Comitetul Executiv. Acum doar discutăm. Trebuie să discutăm despre ce am făcut până acum că totuși suntem la guvernarea acestei țări. Sigur că o să discutăm despre toamnă, doar nu o să vă zic că nu discutăm despre prezidențiale”, a precizat premierul Ponta.

Acesta a adăugat că deciziile formale se vor lua la Comitetul Executiv de la finele lunii iulie, dar că la această reuniune informală se vor stabili lucrurile care vor fi votate peste o lună.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Când vor avea loc alegerile parlamentare și prezidențiale. Coaliția a anunțat datele
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
ELENA UDREA va fi eliberată? Veste uriașă pentru fostul ministru. Va primi despăgubiri
Apariție de senzație în Capitală. Toți ochii au fugit spre un cunoscut cuplu monden
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Scholz încearcă să asigure cetățenii că Germania nu va lua parte la războiul din Ucraina
×