Un oftalmolog tadjic și un antropolog paștun – favoriții prezidențialelor din Afganistan

Și Abdullah Abdullah, și Ashraf Ghani au mai candidat în alegerile din 2009. Atunci a ieșit învingător Karzai, în urma unei „fraude industriale” – formula îi aparține lui Abdullah, care a reușit să adune un număr important de voturi, situându-se pe locul doi.

Cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor din acest an s-au desfășurat pe 5 aprilie și 7 iunie. În primul tur s-au aliniat la start 8 candidați din 27, câți își anunțaseră intenția (printre aceștia și fratele lui Ghani, care n-a reușit să adune cele 100.000 de semnături obligatorii). În aprilie, Abdullah Abdullah a obținut 44,94 % din voturi, iar Ashraf Ghani 31,47 %. Rezultatele preliminarii le vom afla mâine, iar pe 22 iulie – rezultatele finale. Analizele sociologice reci îl dau câștigător pe Abdullah. Dar – mai ales în iureșul din Afganistan și cu suspiciuni de furturi uriașe la urne – nimic nu e sigur, până în ultima clipă.

Principala vulnerabilitate a lui Ashraf Ghani (65 de ani), des reproșată de electorat, e că nu s-a aflat în țară când în Afganistan populația se scălda în băi succesive de sânge. Ghani a plecat înainte de instalarea comuniștilor, în 1977, cu o bursă la Universitatea Columbia din New York, unde și-a luat doctoratul în antropologie (licența o obținuse la Universitatea Americană din Beirut). A fost profesor în Statele Unite – la Berkley și apoi la Johns Hopkins, iar din 1991 până în 2001 antropolog șef al Băncii Mondiale, preocupat de dimensiunea umanistă (hm!) a programelor economice. S-a întos la Kabul după căderea regimului taliban. Cele peste două decenii petrecute departe de țară, dar și religia creștină a soției sale libaneze i se impută acum. Între timp, pentru mai multă credibilitate, a renunțat la cetățenia americană, iar discursurile sale electorale au capătat, față de alegerile din 2009, o nuanță anti-americană în plus.

Ghani care e paștun (ca aproximativ 43 % dintre afgani), l-a avut consilier de campanie la prezidențialele din 2009 (când a obținut doar 3 % din sufragii), pe ditamai James Carville, strategul lui Clinton. Fondurile de campanie au fost adunate, atunci ca și acum – atipic pentru Afganistan – mai ales din diaspora. Și în 2014, tema principală a campaniei a fost lupta anti-corupție – Ashraf Ghani fiind vestit pentru cinstea lui ireproșabilă (rarissim printre înalții functionari guvernamentali de la Kabul). Dacă va câștiga, a promis că va resuscita instituția primului ministru (inexistentă astăzi) și își va numi contracandidatul șef al Executivului.

Abdullah Abdullah e tadjic după mamă (a doua etnie ca însemnătate în Afganistan – aproximativ 27 %). Cu șanse sensibil mai mari decât ale lui Ghani să câștige alegerile, e perceput mai mult ca un technocrat, cu un caracter dârz. Are, în fața unei mari părți a electoratului, avantajul că, susținându-i pe cei din Alianța Nordului, a contribuit la răsturnarea de la putere a talibanilor, în 2001. În primii ani de la terminarea facultății, înainte de a intra în luptă și apoi în politică, Abdullah a profesat ca oftalmolog (unul căruia I se prevedea un viitor la fel de străcucit ca lui Bashar al-Assad). Cea mai înaltă demnitate de stat a fost aceea de ministru de Externe. Astăzi e șeful opoziției, după ce, în 2010, a creat Coaliția pentru Schimbare și Speranță. Principalele sale teme de campanie au fost securitatea națională și domnia legii.

Cât privește securitatea națională, retragerea NATO din Afganistan poate isca un dezastru. Armata – instruită inclusiv de militari români – e încă slabă profesional, cu un procent îngrijorător de analfabeți, minată (ca toate celelalte instituții) de corupție, confruntată cu frecvente dezertări. (Americanii au scos din uz kalașnikoavele tocmai din cauza traficului pe care soldații armatei afgane îl făceau cu talibanii. Noile arme M-16 au calitatea că nu sunt atât de ușor de manipulat, iar consumabilele – uleiul special pentru întreținere – le face de nefolosit în afara taberelor de instruire.

Chiar dacă mâine Abdullah Abdullah va fi anunțat ca noul președinte, iar regimul corupt al lui Hamid Karzai se va sfârși, Afganistanul va trebui să treacă printr-un lung purgatoriu. Până când vor reuși afganii să-și exploateze ei înșiși adevăratele lor bogății (în afara plantațiilor de mac) – petrolul, gazele, cuprul, aurul, argintul, uraniul, cărbunele, pietrele prețioase – apusul soarelui va mai însângera de multe ori crestele munților Hindu Kush.