Băsescu, atac DUR la PDL: Se predă PNL, care nu se dezice de lovitura de stat din 2012. Și eu am făcut compromisuri, dar nu așa de mizerabile

Băsescu, atac DUR la PDL: Se predă PNL, care nu se dezice de lovitura de stat din 2012. Și eu am făcut compromisuri, dar nu așa de mizerabile
Publicat: 03/07/2014, 14:19
Actualizat: 06/07/2016, 11:12

Președintele Traian Băsescu a acuzat, joi, conducerea PDL că se predă PNL, un partid care nu s-a dezis de lovitura de stat din 2012 și care și-a păstrat reflexele de atunci, ultima dovadă fiins susținerea declarației parlamentului în care se cere demisia șefului statului ca urmare a scandalului Mircea Băsescu-Bercea Mondial.

„Dincolo de susținerea de la PDL, singurul partid care m-a susținut, am văzut și oportuniști care nu mai încăpeau pe scene. Ei voiau să ia din necaz, imagine, etichetă. Sunt aceeași care azi sunt în mizeria compromisului exact cu cei care au dat lovitura de stat din 2012 și din 2007. Oameni care au profitat, azi sunt în banca compromisului murdar. Eu am fost unul dintre politicienii care am făcut compromisuri, dar nu atât de mizerabile. Cum să faci fuziune cu PNL, să-i iei și numele, iar mâine PNL va fi același partid? Reflexul PNL s-a materializat imediat: acela de a încălca statul de drept. Azi, PDL, care era fanionul statului statului de drept, se duce cu arme și bagaje direct acolo pentru a acoperi nevoia analizei eșecului de la europarlamentare”, a spus Băsescu, care a participat la o dezbatere organizată de PMP pe tema statului de drept.

Șeful statului a precizat însă că unificarea dreptei trebuie să se facă, însă liberalii „trebuie să declare clar că regretă vara lui 2012″. „Tupeul că mergem înainte și luăm ca breloc PDL depășește ce poate fi acceptat înainte, e un compromis peste limite admisibile. (…) Nu spun că nu trebuie atras PNL în zona partidelor de dreapta”, a spus el.

Anterior atacului la PDL, șeful statului a ținut să-și explice susținerea față de PMP pe care l-a identificat ca fiind singurul partid care „nu a fost parte a compromisurilor”. „Obiectivul creării acestui partid nu a fost unul al ambițiilor, ci al viitorului. România are nevoie de un partid nou, care nu a fost parte al compromisurilor”, a spus șeful statului.

Vorbind despre „epavele PNL și PDL”, Băsescu a spus că „PMP este o bărcuță” care deveni un pachebot.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Inteligența Artificială poate face „81 de ani de muncă de detectiv în 30 de ore”