Adrian Năstase cere eliberarea condiționată

Adrian Năstase cere eliberarea condiționată
Publicat: 03/07/2014, 18:33
Actualizat: 06/07/2016, 03:14

Fostul lider PSD, premierul Adrian Năstase, a depus o cerere de eliberare condiționată la comisia Penitenciarul Jilava, unde se află încarcerat pentru a-și ispăși pedeapsa de 4 ani și 6 luni de închisoare. Avocatul său, Ion Cazacu, a declarat că nu știe dacă Năstase îndeplinește condițiile pentru această eliberare condiționată, și anume de a fi îndeplinit deja o treime din pedeapsă.

Avocatul Ion Cazacu a declarat joi, pentru Mediafax, că membrii comisiei de la Penitenciarul Jilava au stabilit că Adrian Năstase poate fi propus pentru liberare condiționată, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Ion Cazacu a spus că membrii comisiei au ajuns la o concluzie în privința lui Năstase și că aceasta va fi trimisă instanței, care va da o decizie privind liberarea condiționată a fostului premier.

Surse din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au declarat, pentru Mediafax, că Adrian Năstase a intrat automat în atenția comisiei de la Penitenciarul Jilava, întrucât întrunește condițiile necesare eliberării condiționate.

Comisia de liberări condiționate de la Penitenciarul Jilava, unde este încarcerat Adrian Năstase, a verificat dacă fostul premier a executat o treime din pedeapsă și a stabilit că este propozabil pentru eliberare. Propunerea comisiei va fi transmisă instanței de judecată, care va decide, în final, dacă Adrian Năstase va putea sau nu să părăsească penitenciarul, au precizat sursele citate.

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat pentru Mediafax că membrii comisiei de la penitenciar au analizat cât anume din pedeapsă s-a executat și dacă, prin activitatea depusă în penitenciar sau prin comportamentul de acolo, fostul premier poate beneficia de liberarea condiționată.

După ce comisia de liberare condiționată din penitenciar face propunerea, dosarul ajunge la un judecător, singurul care poate propuse liberarea condiționată. O decizie va fi luată de instanță, după o primă examinare la nivelul judecătoriei și după o eventuală contestare la instanța superioară, a explicat Cazacu procedura în acest caz.

Avocatul a mai spus că, în analiza dosarului, comisia a luat în calcul, în primul rând, fracția prevăzută de lege care trebuie să fie executată. În cazul lui Adrian Năastase, această fracție este din cele două condamnări, de patru ani și respectiv doi ani de închisoare, care au fost contopite și la cei patru ani s-a adăugat un sport de pedeapsă de șase luni.

Cazacu a precizat că întrucât se au în vedere condamnări pentru fapte petrecute înainte de 1 februarie, ceea ce se ia în calcul este o treime din pedeapsa totală de patru ani și șase luni a lui Năstase.

Avocatul a mai spus că, la zilele pe care le-a efectuat efectiv în penitenciar, din pedeapsă vor fi scăzute și „zilele câștigate” dacă a prestat activități fizice, practice sau activități intelectuale din care rezultă o lucrare științifică. Cazacu a precizat că, din ceea ce știe, regulamentul actual al penitenciarului prevede că, pentru o lucrare științifică, un deținut poate câștiga 30 de zile, care se iau în calcul ca fiind executate.

Prima condiție este să fie îndeplinită fracția de pedeapsă care trebuie executată pentru a fi propus pentru liberare condiționată, iar a doua ține de comportamentul în penitenciar, de activitățile desfășurate acolo, a mai spus Cazacu.

Adrian Năstase execută o pedeapsă de patru ani și șase luni de închisoare, după ce a fost condamnat în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității.

În 24 iunie, Curtea de Apel București a decis, după contopirea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității”, să adauge un spor de șase luni la pedeapsa de patru ani pe care o executa fostul premier din 6 ianuarie.

Din pedeapsa lui Adrian Năstase a fost scăzută perioada în care a stat în penitenciar, respectiv din 20 iunie 2012 până în 18 martie 2013, când a executat pedeapsa de doi ani primită în dosarul „Trofeul calității” și din 6 ianuarie până în prezent.

Adrian Năstase execută patru ani și șase luni de închisoare, după ce Curtea de Apel București i-a adăugat un spor la pedeapsa de patru ani, în urma contopirii condamnărilor primite de fostul premier în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității”, decizia fiind definitivă.

Instanța Curții de Apel București a admis contestația Direcției Naționale Anticuropție (DNA) și a dispus ca la pedeapsa de patru ani de închisoare pe care o execută Adrian Năstase să se adauge un spor de pedeapsă de șase luni.

Decizia a fost luată în dosarul în care Adrian Năstase a cerut contopirea pedepselor de patru ani de închisoare din dosarul „Zambaccian” și de doi ani de închisoare din dosarul „Trofeul calității”.

Hotărârea instanței este definitivă, Adrian Năstase urmând să execute o pedeapsă de patru ani și șase luni de închisoare.

În aceste condiții, avocatul lui Adrian Năstase nu a mai putut solicita liberarea condiționată, așa cum intenționa să facă dacă fostul premier rămânea cu pedeapsa de patru ani.

Tribunalul București a decis, în 8 mai, ca Adrian Năstase să execute patru ani de închisoare, fără a-i aplica un spor de pedeapsă, după comasarea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității”.

Prin decizia din 8 mai, instanța a decis să scadă din pedeapsa de patru ani perioada în care Năstase a stat în penitenciar, respectiv din 20 iunie 2012 până în 18 martie 2013 și din 6 ianuarie până în prezent. Totodată, Tribunalul București a dispus ca, după terminarea executării pedepsei, Năstase să aibă mai multe interdicții, pe o perioadă de cinci ani.

Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel București, care a pronunțat o decizie definitivă în acest caz.

DNA ceruse Curții de Apel București ca la pedeapsa de patru ani pe care o execută Adrian Năstase să se aplice un spor de un an.

Instanța supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soția acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeași zi.

Fostul premier a fost acuzat în dosarul „Zambaccian” pentru că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China și cheltuielile aferente acestor importuri, precum și contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu și din București.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanța supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”. El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 și pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul București a admis cererea lui de eliberare condiționată.
În dosarul „Mătușa Tamara”, Adrian Năstase a fost achitat definitiv, în septembrie 2012, de Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru fapte de corupție. În același dosar au fost achitați și Ioan Melinescu și Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de corupție.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Cine e BOGPR, magnatul din spatele lui Călin Georgescu. Legătura cu Nicolae Guță
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță va fi incinerat! Iulian Vrabete, detalii despre ultima conversație cu artistul
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Zeci de balene eșuate pe o plajă din Noua Zeelandă, salvate de localnici și autorități