Patronul restaurantului Eden din Centrul Vechi A RECUNOSCUT că l-a omorât pe managerul localului. UPDATE

Patronul restaurantului Eden din Centrul Vechi A RECUNOSCUT că l-a omorât pe managerul localului. UPDATE
Publicat: 04/07/2014, 22:23
Actualizat: 02/07/2016, 10:25

Patronul restaurantului din Centrul Vechi suspectat că și-a ucis asociatul și-a recunoscut fapta și a fost dus de anchetatori, pentru reconstituire, la locul crimei, unde a arătat cum și-a ucis partenerul de afaceri.

Potrivit inspectorului Cătălin Marin, din cadrul Poliției Române, suspectul a recunoscut că și-a ucis asociatul și a afirmat în fața anchetatorilor că își regretă fapta.

Vasile Văduva a fost adus la locul crimei și le-a arătat ofițerilor de la Omoruri cum și-a ucis asociatul de la restaurantul Eden din Centrul Vechi al Capitalei.

Potrivit lui Cătălin Marin, există ipoteza că autorul a dat foc, în mod intenționat, pentru ca trupul celui decedat să ardă și să creeze impresia unui deces în incendiu, iar cadavrul nu a fost observat de pompierii care au făcut cercetarea la fața locului din cauza faptului că peste trupul victimei s-a răsturnat o mare cantitate de moloz.

Patronul restaurantului din Centrul Vechi suspectat că și-a omorât partenerul de afaceri, care era și managerul localului, a fost reținut vineri, după ce anchetatorii au probat că l-ar fi lovit în cap cu un corp dur, apoi i-ar fi incendiat trupul, au declarat anterior, pentru Mediafax, surse din Poliție.

Vasile Văduva a fost ridicat vineri de polițiști și reținut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanței Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. După ce l-au reținut, anchetatorii l-au dus pe Văduva la locul faptei, pentru reconstituire.

Sursele din Poliție au declarat, pentru Mediafax, că în 15 iunie, un tânăr a mers venit la Poliția Capitalei și a anunțat că tatăl său, Nicușor Stanciu, în vârstă de 46 de ani, nu a mai venit acasă de două zile și nici nu a mai răspuns la telefoanele mobile, acestea fiind închise.

După ce, timp de zece zile, dosarul a fost tratat ca un caz de dispariție, au apărut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar fi victima unui omor.

Astfel, în 25 iunie, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a dispus preluarea cercetărilor și au fost delegați pentru anchetă atât polițiști de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, cât și de la Serviciul de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române.

Trupul carbonizat al lui Nicușor Stanciu a fost descoperit joi, într-un apartament situat deasupra restaurantului Eden din Centrul Istoric al Capitalei, pe care îl manageria, care a ars în noaptea de 17 spre 18 iunie.

„La data de 3 iulie a.c., cu ocazia cercetării la fața locului, la un imobil din Centrul Vechi al Capitalei a fost descoperit cadavrul carbonizat al unei persoane de sex bărbătesc, care prezenta țesut moale în stare de putrefacție”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Capitalei.

În urma necopsiei s-a constatat că bărbatul avea o fractură în zona cefei, produsă prin lovire cu un corp dur.

Conform anchetatorilor, principalul suspect a fost, încă de la începutul, chiar asociatul victimei, Vasile Văduva, în vârstă de 43 de ani.

De altfel, acesta este și ultima persoană care l-ar fi văzut în viață pe Nicușor Stanciu, chiar la terasa restaurantului. În urma unor discuții contradictorii legate de bani, Văduva s-ar fi enervat și l-ar fi bătut pe asociatul său.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, după ce și-ar fi omorât partenerul de afaceri, Vasile Văduva ar fi dat singur foc locuinței, iar după ce pompierii au stins focul, acesta ar fi ars cadavrul în altă parte, după care l-ar fi adus în apartament pentru a crea impresia că acesta a decedat în incendiu.

Incendiul a izbucnit în noaptea de 17 spre 18 iunie, iar pompierii au intervinit atunci cu zece autospeciale de stingere.

Aproximativ 50 de metri pătrați din clădire au fost afectați în urma incendiului, iar un pompier a fost rănit de o bucată de tencuială care s-a desprins din acoperiș.

Oficiali au Inspectoratului pentru Situații de Urgență au declarat, pentru Mediafax, că atât în noaptea în care s-a produs incendiul, cât și a doua zi, pompierii au cercetat locul incidentului, însă la momentul respectiv nu a fost găsit niciun cadavru.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”