Potrivit contactmusic.com, Timothy Patrick McLanahan i-a dat în judecată pe Tom Cruise și J.J. Abrams, regizorului filmului „Misiune: Imposibilă – Ghost Protocol”, împreună cu alți membri ai echipei de producție, în ianuarie, afirmând că cel mai recent lungmetraj din seria „Misiune: Imposibilă”, lansat în 2011, a fost „scris și produs ilegal” pe baza scenariului pe care el l-a creat în 1998 pentru filmul „Head On”.
În luna iunie, McLanahan trebuia să se înfățișeze la tribunal pentru a prezenta dovezile în sprijinul acuzațiilor sale, însă nu a reușit să furnizeze documentele necesare, iar în cursul zilei de joi, un judecător federal a respins cazul.
„Cazul este respins, fără prejudicii, din lipsa probelor de acuzare și pentru nerespectarea ordinelor Curții”, se arată în decizia judecătorească.
Filmul „Misiune: Imposibilă – Ghost Protocol”, cu Tom Cruise în rolul agentului Ethan Hunt, a obținut încasări de aproape 700 milioane de dolari din box office-ul mondial și alte încasări consistente din vânzările filmului pe DVD și Blu-ray.
Un al cincilea film din seria „Misiune: Imposibilă” se află în pregătire la Hollywood și va fi lansat pe marile ecrane în decembrie 2015.