Un gigant american face angajări în România

Un gigant american face angajări în România
Publicat: 07/07/2014, 19:16

„Am încheiat recent tranzacția prin care Kellogg’s a închiriat 2.500 de metri pătrați în Floreasca Park, dezvoltat de Robert Neale (fondatorul companiei Portland Trust, n.r.). Noi am reprezentat grupul american”, a declarat pentru MEDIAFAX Răzvan Gheorghe managing partner Activ Property Services, partener Cushman & Wakefield.

Grupul american a început recrutările pentru centrul din București, care va oferi suport pentru peste diviziile din Europa ale Kellogg’s din peste 20 de țări și unde vor lucra circa 80 de persoane.

În urmă cu o lună, grupul american anunța că va transfera circa 80 de locuri de muncă din Marea Britanie în România, unde vrea să creeze un centru de servicii după modelul altor giganți, precum Procter&Gamble și Ericsson.

Kellogg’s vrea să creeze la București joburi în domenii precum resurse umane, IT, finanțe și distribuție.

Compania nu a exclus nici externa­lizarea unora dintre cele 600 de joburi din Machester, Marea Bri­tanie, o altă parte dintre acestea urmând a fi transferate pe noi piețe precum România sau în alte centre deja existente.

Kellogg’s, cunoscută la nivel mondial ca producător de cereale pentru mic-dejun, a devenit în 2012 al doilea jucător de pe piața globală de snacksuri, după Pepsico, odată cu preluarea brandului Pringles de la P&G pentru 2,7 miliarde de dolari. Kellogg’s are fabrici în 18 țări și activități de retail în 180 de state.

Floreasca Park cuprinde două imobile de birouri în apropierea stației de metrou Aurel Vlaicu și are o suprafață totală de 37.500 de metri pătrați, printre chiriași numărându-se Oracle și BASF.

„Segmentul de birouri reprezintă 20% din cifra noastră de afaceri, iar în acest an, această divizie a avut o creștere cu 20% față de anul trecut. Ne concentrăm să facem profit și în acest an. Estimăm o cifră de afaceri de 1,1-1,2 milioane de euro. Pregătim un contract de reprezentare foarte mare cu o firmă de telecom prezentă și în România și de asemenea, lucrăm la câteva tranzacții de peste 2.000 de metri pătrați – în Timișoara (6.000 mp pentru o companiei din domeniul auto) și în Cluj (2.500 mp pentru o companie din domeniul IT)”, a adăugat Gheorghe.

Activ Property Service a înregistrat anul trecut afaceri de 4,9 milioane de lei ( peste 1 milion de euro) și cel mai mare profit de pe piață, de 5,2 milioane de lei (1,17 milioane de euro), de la pierderi de 1,9 milioane de lei în 2012.

Compania a reprezentat în acest an grupul Bega în tranzacția prin care a vândut fondului sud-african NEPI un teren situat în partea de sud a orașului Timișoara, în Calea Șagului, (fosta fabrică Dermatina).

„Mai lucrăm la o tranzacție cu un teren pentru dezvoltare în București, în valoare de circa 10 milioane de euro. Nu este atât de mare ca cea din Timișoara, care a fost de peste 20 milioane de euro, dar se mai fac tranzacții. Terenul este cumpărat tot pentru retail. Sunt premisele unei reveniri a pieței imobiliare, cu pași mici, dar e un trend pozitiv. Au început să vină să se intereseze investitori mici și medii de proiecte de pe piața locală, iar acesta este un semnal că lucrurile se îndreaptă. Pe piața de birouri cred că ritmul se va menține și din punctul meu de vedere o să vedem o scădere a ratei de neocupare a stocului din București”, a adăugat Gheorghe.

El crede că în perioada următoare pe piața de birouri din București va avea loc o scădere a ratei de neocupare, în special în zona de Nord (Pipera, Dimitrie Pompeiu), zona unde sunt cele mai multe spații goale.

„Zona a devenit mai ieftină decât orașe precum Cluj sau Timișoara, în condițiile în care costurile salariale din aceste orașe nu sunt cu mult mai reduse decât în București. În această zonă din București vorbim de o chirie de 7-8 euro/mp/lună, iar în Cluj de un nivel mult mai mare (în clădirea The Office, inaugurată în mai de NEPI și omul de afaceri Ovidiu Șandor chiria medie este de 13 -15 euro/mp – n.r.)”, a explicat consultantul imobiliar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună