Primarul orașului Dubrovnik, Andro Vlahusic, a declarat pentru cotidianul croat 24sata că cel mai mare complex de producție al HBO din această parte a Europei va fi construit la Dubrovnik până la sfârșitul anului viitor.
Andro Vlahusic a mai spus că alături de studiourile de producție va fi construit și un parc tematic turistic, astfel că întregul complex va ocupa o suprafață de 50.000 de metri pătrați.
Conform lui Vlahusic, negocierile în acest sens au început. „Am fost în SUA și am stabilit toate detaliile”, a mai spus acesta.
Începând din anul 2011, Dubrovnik este una din locațiile de filmare pentru serialul „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, iar producătorii seriei au anunțat că se vor întoarce în acest oraș pentru filmări la cel de-al cincilea sezon.
În ultimii ani, HBO și-a dezvoltat operațiunile de producție la nivel european, inclusiv în România, unde a produs seriale de ficțiune, precum „În derivă” și „Rămâi cu mine”, dar și documentare, precum „Lumea văzută de Ion B.”.
Totodată, recent, a fost făcut public faptul că un nou serial original al HBO Europe, „Umbre”, va fi produs în România.
Home Box Office (HBO), cea mai cunoscută rețea de televiziune premium din SUA, operează televiziuni premium pentru sistemele analogic, DTH și pentru platformele MMDS. HBO Europe – deținut de Home Box Office, Inc. difuzează în prezent programe de televiziune premium în: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România, Olanda, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia, Croația, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Herțegovina.
HBO s-a lansat în Europa Centrală în 1991. HBO România s-a lansat în 1997 ca prima televiziune pay-TV din România, cu subtitrare integrală în limba română.
Home Box Office Inc. este deținut de compania Time Warner.