Prima pagină » Știri » Avertisment grav: Anul în care România ar putea ajunge la 13 milioane de locuitori

Avertisment grav: Anul în care România ar putea ajunge la 13 milioane de locuitori

Avertisment grav: Anul în care România ar putea ajunge la 13 milioane de locuitori
Populația României va continua să scadă, cu aproximativ 7 milioane de locuitori până în 2060, potrivit estimărilor, în nicio variantă de proiectare populația neputând să înregistreze creșteri, informează Institutul Național de Statistică (INS) cu ocazia Zilei Mondiale a Populației (11 iulie).

INS a transmis câteva date referitoare la populația României, arătând că, în perspectiva anului 2060, se anticipează că numărul populaței României va continua să scadă cu aproximativ 7 milioane locuitori (varianta mediană) în comparație cu populația rezidentă înregistrată în 2013.

„În nici o variantă de proiectare, populația României nu va înregistra creșteri. În varianta optimistă (presupunând creșterea fertilității, creșterea speranței de viață și un sold pozitiv al migrației externe), în 2060, țara noastră ar avea cu 5,7 milioane locuitori mai puțin față de 2013, iar în cea pesimistă (presupunând scăderea și apoi menținerea la un nivel redus a fertilității, creșterea speranței de viață și un sold pozitiv al migrației externe) populația s-ar diminua cu 7,2 milioane locuitori”, precizează INS.

Potrivit sursei citate, la 1 ianuarie 2014 , populația rezidentă a României a fost de 19.942.600 locuitori, populația feminină fiind majoritară, adică 10.204.200 persoane care reprezintă 51,2 la sută din totalul populației rezidente.

„Comparativ cu 1 ianuarie 2013, la 1 ianuarie 2014 se remarcă adâncirea fenomenului de îmbătrânire demografică prin reducerea ponderii populației tinere (de 0-14 ani) de la 15,7 la sută la 15,5 la sută (-49.500 persoane) și creșterea ponderii celei vârstnice (de 65 ani și peste) de la 16,3 la sută la 16,5 la sută (+39.200 persoane). Populația adultă (15-64 ani) reprezintă 68 la sută din total, în scădere cu 67.100 persoane față de începutul anului 2013. În cadrul populației adulte a crescut ponderea grupelor de vârstă 15-19 ani, 25-29 ani, 35-39 ani, 45-49 ani și 60-64 ani și a scăzut cea a grupelor de vârstă 20-24 ani, 30-34 ani, 40-44 ani și 50-59 ani”, se mai arată în comunicat.

Sursa citată precizează că în mediul urban locuiesc peste jumătate dintre locuitorii țări, respectiv 1.0747.400 persoane (53,9 la sută).

În 20 octombrie 2011, din cele 320 municipii și orașe, doar 20 de orașe aveau populație rezidentă peste 100.000 de locuitori. Municipiul București deținea 17,3 la sută din populația urbană și 9,4 la sută din populația țării.

Primele 10 mari orașe (municipii) din punct de vedere al numărului populației rezidente, sunt: București (1.883.400 locuitori), Cluj (324.600), Timișoara (319.300), Iași (290.400), Constanța (283.900), Craiova (269.500), Brașov (253.200), Galați (249.400), Ploiești (209.900) și Oradea 196.400).

În mediul rural, în cele 2.861 de comune, conform rezultatelor Recensământului Locuințelor și Populației din octombrie 2011, locuiau 9.195.300 persoane, reprezențând 46,1 la sută din populația țării, mărimea medie a unei comune fiind de 3.214 locuitori.

În octombrie 2013, regiunea de dezvoltare Nord-Est (cu județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) deținea cel mai mare număr de locuitori, cu o pondere de 16,4 la sută în populația rezidentă a țării. La polul opus se situa regiunea de dezvoltare Vest (formată din județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș) cu o pondere doar de 9,1 la sută în populația rezidentă a țării.

De asemenea, regiunea de dezvoltare București-Ilfov este cea mai urbanizată regiune, populația urbană reprezentând 90,2 la sută din populația totală a regiunii.

În ce privește speranța de viață la naștere, în anul 2013, aceasta a fost de 74,74 ani, în cazul femeilor fiind de 78,28 ani, cu peste șapte ani mai mare decât speranța de viață a bărbaților (71,24 ani).

Conform Diviziei de Populație ONU, la 1 ianuarie 2014, populația lumii a fost de 7,2 miliarde locuitori, iar pentru anul 2060 se prognozează că va fi de aproape 10 miliarde locuitori, estimându-se că populația Terrei va crește anual cu 1,1 la sută.

În prezent, la nivelul planetei se estimează că la fiecare secundă se înregistrează 4,3 nașteri și 1,8 decese. Țările cu cea mai mare creștere a populației, în anul 2013, au fost India, China, Nigeria, Pakistan și Etiopia.

Din 1987, la 11 iulie, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Populației, această zi fiind aleasă și declarată ca atare de Organizația Națiunilor Unite pentru că atunci populația lumii a atins pragul de 5 miliarde.

„Este o dată simbolică și de reflecție asupra situației generale a populației de pe glob. Creșterea populației mondiale este o problemă căreia i se caută explicații științifice și i se propun strategii integrate la fel ca și celorlalte probleme care au dobândit un statut global, chiar dacă în anumite zone ale Terrei populația evoluează uneori în contradicție cu tendința generală, așa cum se întâmplă în «Bătrâna Europă». Continentul nostru își justifică numele prin creșterea vârstei medii a locuitorilor și scăderea continuă a populației, ca și în România”, se mai spune în comunicatul INS.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Unde trăiesc femeile cel mai mult: Top 10 țări cu cea mai mare longevitate
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
Femeia care a dispărut acum 17 ani din Neamț a fost găsită, înainte de Crăciun. Unde s-a aflat în tot acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatore TV e din nou însărcinată!
Adevarul
De ce suntem mereu pe ultimul loc în Europa? „Avem cel mai mare consum de divertisment ieftin: TikTok 12 ore/zi”
Mediafax
Care sunt orele de liniște la bloc în weekend. Ce reguli stricte sunt pentru programul de liniște
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
Accident mortal la metroul din București! O femeie a fost lovită când trenul a intrat la peron. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/ATLAS transportă CEVA, anunță NASA
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Ar putea fi „Steaua din Betleem” o planetă? Un vizitator strălucitor ne oferă un indiciu