VREMEA ÎN ȚARĂ (luni): Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și, pe arii restrânse averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ziua în sud-vestul țării și la munte, iar din orele serii și în regiunile estice. În restul teritoriului ploile se vor semnala cu totul izolat, mai ales după-amiaza. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 32 de grade, iar cele minime între 13 și 23 de grade, mai coborâte în depresiuni spre 9 grade.
VREMEA ÎN ȚARĂ (marți): Vremea va deveni în general instabilă. În regiunile estice, sudice și sud-vestice, precum și la munte, cerul va prezenta înnorări temporare și local vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala pe spații mici. Izolat, cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii iulie, astfel că cele maxime vor fi cuprinse între 25 și 32 de grade, iar cele minime între 11 și 23 de grade.
VREMEA ÎN BUCUREȘTI (luni) : Vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil și vânt slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.