Prima pagină » Știri politice » Ponta, lui Băsescu: Eu cred că dumneavoastră nu conduceți activitatea Executivului

Ponta, lui Băsescu: Eu cred că dumneavoastră nu conduceți activitatea Executivului

Ponta, lui Băsescu: Eu cred că dumneavoastră nu conduceți activitatea Executivului
Premierul Ponta i-a spus președintelui Băsescu, la întâlnirea de la Cotroceni, că nu conduce activitatea Executivului, președintele afirmând că Parlamentul poate adopta legi, pentru că ia decizii politice, dar Executivul, din care fac parte și el și premierul, are responsabilitatea cifrelor.

Președintele a arătat că Parlamentul ia decizii politice și nu are responsabilitatea cifrelor, la remarca premierului că o parte din parlamentari doreau aplicarea de la 1 iulie a legii privind reducerea CAS.

„Executivul, din care faceți parte și dumneavoasră și eu, avem responsabilități pe cifre, până la urmă”, a mai spus șeful statului.

„Aici nu ne înțelegem. Aici, iertați-mă, dar nu gândim la fel, și cred că nu vă supărați. Eu cred că dumneavoastră nu conduceți activitatea Executivului”, i-a spus premierul președintelui.

„Nu, dar am obligația de a controla legile. Eu nu vă controlez încasările, doar constat cât sunt încasările”, i-a replicat șeful statului.

Premierul a continuat: „Faceți-o, domnule președinte. E dreptul dumneavoastră să retrimiteți legea”.

„Bun, dar asta vreți?”, l-a întrebat președintele pe premier.

„Nu, eu vreau să o promulgați”, a arătat Victor Ponta.

„Dați-mi argumente ca să o promulg, altele decât lozinci, altele decât simple declarații”, a afirmat și Traian Băsescu.

Președinția a făcut publică luni înregistrarea discuției cu premierul și cu ministrul Finanțelor pe tema reducerii CAS.

Citește și