Prima pagină » Mini » Admitere Facultate 2014. Peste 2.600 de absolvenți s-au înscris la ASE în prima zi. Câte locuri oferă celelalte universități

Admitere Facultate 2014. Peste 2.600 de absolvenți s-au înscris la ASE în prima zi. Câte locuri oferă celelalte universități

Admitere Facultate 2014. Mii de absolvenți de liceu stau la cozi zilele acestea pentru a prinde un loc la una dintre universitățile din București și din țară.

Admitere Facultate 2014. Cele mai căutate facultăți de la ASE sunt cele de Contabilitate, Finanțe-Bănci, Business și Turism, Informatică Economică și Relații Economice Internaționale. Numărul mare de candidați veniți la înscriere i-a surprins pe reprezentanții ASE, care spun că în afară de caravana prin licee și ziua porților deschise nu au făcut altă publicitate.

„În prima zi s-au înscris 2.600 de candidați. Este peste așteptările noastre, dar credem că asta este efectul scoaterii concursului. Anul acesta selecția se face pe baza unui eseu motivațional și ierarhizarea efectivă o vom face pe baza mediei de la bacalaureat”, a spus Gabriela Țigu, vicerector ASE. Reprezentanții universității au decis să nu mai organizeze concurs de admitere la matematică și economie, așa cum s-a întâmplat în 2013, pentru că acest lucru i-ar fi speriat pe candidați.

„Anul trecut au rămas multe locuri la taxă. Candidații s-au speriat de examen. Locurile la buget s-au ocupat din prima etapă de admitere, dar pentru taxă n-au mai venit”, a mai spus vicerectorul.

Absolvenții de liceu care vin la înscriere la ASE optează pentru mai multe universități. Cristina Mirea din București va merge și la Universitatea din București și la Politehnică. „Dacă voi fi admisă la toate, atunci va trebui să mă gândesc la care e mai bine”, a spus Cristina.

Paul Săulescu a venit din Timișoara și vrea să se înscrie la Facultatea de Relații Internaționale. A venit marți seara în București și pleacă înapoi în Timișoara imediat după ce se înscrie la facultate. „Eu am pus toate opțiunile, și pentru buget și pentru taxă. Aș vrea totuși ASE-ul din București, cred că e mai bună universitatea asta decât cea din Timișoara. Dar merg să mă înscriu și acolo. Să vedem unde voi prinde loc”, a spus Paul.

Lucian Ștefan e de origine din Slatina. Va da examen și la Craiova, dar și la el în oraș, la filiala Universității din București. „Dau examen și la Litere și la Limbi Străine. La ASE am ales prima opțiune Informatică Economică, dar mai pun și contabilitate”, a spus Lucian.

Cozi mari la înscriere sunt și la Contabilitate. Florina a venit din Buzău pentru Contabilitate, dar va da examen și la Medicină. „Eu vreau Medicină. M-am pregătit în particular la biologie și chimie, pentru că eu am făcut Matematică/Informatică și se făcea mai puțin. Dar dacă nu intru acolo, fac contabilitate, matematica mă ajută”, a spus Florina.

O altă universitate aglomerată din București este Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din Capitală, unde la cele patru facultÇŽți sunt 930 de locuri finanțate de la buget și 520 de locuri la taxÇŽ.

La Facultatea de Medicină sunt scoase la concurs 510 locuri la buget și 250 locuri cu taxă, la Facultatea de Medicină Dentară – 131 de locuri la buget și 125 cu taxă, la Facultatea de Farmacie – 141 de locuri la buget și 100 cu taxă, la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală (FMAM) – 95 locuri la buget și 45 cu taxă, iar la FMAM alte specializări – 53 de locuri bugetate. Admiterea se face prin examen scris, iar taxa de înscriere este de 200 de lei.

Absolvenții de liceu care vor să devină medici spun că își doresc să lucreze în țară, cu speranța că se poate schimba ceva în sistem, și că au ales din pasiune să se facă doctor sau asistent medical, fără ca banii și tentația străinătății să fie motivațiile principale.

Sute de absolvenți de liceu stau la rând în curte, dar și pe stradă, așteptând liniștiți să-și depună dosarele de înscriere.
Unii dintre ei, veniți din provincie, s-au așezat la coadă încă înainte de 9.00, ora la care a început depunerea dosarelor. Statul la rând durează aproape două ore, iar numărul mare de candidați face ca emoțiile acestora să crească.
Înainte să se așeze la coadă, tânăra Lisa Sârghei consultă la avizier, pentru ultima dată, lista cu documentele necesare înscrierii. Mărturisește că și-a dorit de mică să devină medic, iar lucrurile s-au clarificat definitiv în clasa a X-a, după ce ea însăși a ajuns să fie pacient.

„Am avut întotdeauna o dorință – să devin medic -, dar mi-am clarificat lucrurile cam în clasa a X-a, în urma unei operații pe care a trebuit să o fac. Atunci mi-am dat seama că meseria asta chiar îmi place”, spune Lisa.
Lisa a ales UMF „Carol Davila” pentru că avea informații că aceasta este o universitate foarte bună, unde „se învață”, după cum au asigurat-o profesorii ei. În plus, tânăra este din București și nu a dorit să plece departe de casă.

IAȘI. Admitere Facultate 2014. La Iași, La majoritatea facultăților cu profil tehnic, admiterea candidaților se face prin concurs de dosare. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași scoate la concurs un număr de 6.175 de locuri, din care 3.415 locuri sunt bugetate, cele mai multe fiind disponibile la Facultatea de Economie.
Înscrierile la această universitate încep pe 16 iulie și se termină pe 25 iulie, taxa de înscriere fiind cuprinsă între 130 de lei, la Facultatea de Fizică, și 300 de lei la Facultatea de Educație Fizică și Sport.
Taxele de studiu variază între 1.600 de lei la Facultatea de Matematică și 3.500 de lei la Biologie, Chimie și Informatică.

Cele mai multe locuri la admitere sunt la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor – 1.856 locuri, din care 856 locuri bugetate și 1.000 de locuri cu taxă. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” numără 15 facultăți, iar selecția candidaților se face pe baza mediilor obținute la examenul de bacalaureat. La facultățile de Drept, Informatică și Geografie candidații vor susține și un test scris, în timp ce la Facultatea de Educație Fizică și Sport, candidații vor fi supuși unui test de aptitudini sportive.

Admitere Facultate 2014. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași scoate la admiterea din acest an 3.452 locuri, din care 2.950 reprezintă locuri bugetate și 502 de locuri cu taxă. La cele 11 facultăți din cadrul acestei universități, înscrierile au început luni 14 iulie și se vor încheia pe 31 iulie. În cazul neocupării locurilor, universitatea va organiza o a doua sesiune de admitere, în perioada 8 – 18 septembrie. Cele mai multe locuri sunt la facultatea de Construcții – 600 de locuri, din care 494 de locuri sunt fără taxă. La facultatea de Arhitectură, unde sunt disponibile 95 de locuri, înscrierile au loc în perioada 15-18 iulie, iar pe 21 iulie, candidații vor susține proba la desen tehnic. Cea mai mică taxă de înscriere este la facultatea de Textile – 50 de lei, iar cea mai mare, la Arhitectură – 300 de lei. Taxele de studiu variază între 2.000 de lei, la Hidrotehnică și Textile, și 4.000 de lei, la Facultatea de Arhitectură.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași sunt scoase la admitere un număr de 1.931 de locuri. Dintre acestea 702 de locuri sunt fără taxă, 540 de locuri cu taxă în lei și 659 de locuri cu taă în valută pentru candidații străini. Alte 31 de locuri sunt rezervate candidaților de etnie romă și celor originari din Republica Moldova. UMF Iași are în componență patru facultăți (Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Bioinginerie Medicală), cele mai multe locuri la admitere fiind la Facultatea de Medicină – 550, din care 298 sunt fără taxă. Candidații vor susține un test grilă pe 23 iulie, nota de la această probă având o pondere de 75 la sută în stabilirea mediei candidatului. Nota de la examenul de bacalureat are o pondere de 25 la sută. Taxele de înscriere la admiterea de la UMF Iași sunt cuprinse între 150 de lei și 350 de lei. Taxa de studiu se ridică la 5.000 de lei la Facultatea de Bioinginerie Medicală și 6.000 de lei la celelalte trei facultăți.

Înscrierile la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași încep miercuri, 16 iulie și se vor finaliza pe 25 iulie. Un număr de 997 de locuri – 600 locuri bugetate și 397 de locuri cu taxă- sunt scoase la concurs în cadrul a treisprezece specializări, la Facultățile de Agricultură, Horticultură, Zootehnie și Medicină Veterinară.

Taxa de înscriere la admitere este de 150 de lei. Taxele de studii sunt cuprinse între 2.550 de lei și 4.550 de lei.
Cei care se înscriu la Facultatea de Agricultură pot opta pentru Agricultură, Montanologie, Inginerie economică în agricultură, Tehnologia prelucrării produselor agricole sau Biologie.

La Horticultură viitorii studenți se pot specializa în Horticultură, Peisagistică sau Ingineria mediului. În cadrul Facultății de Zootehnie, viitorii studenții pot opta pentru specializările Zootehnie, Piscicultură și acvacultură, Inginerie și management în alimentația publică și agroturism, Controlul și expertiza produselor alimentare. e.

PITEȘTI. Admitere Facultate 2014. Aproape 4.000 de locuri sunt scoase la concurs anul acesta la Universitatea din Pitești, unde admiterea se face pe baza mediei și a notelor de la bacalaureat în funcție de facultate. Anul acesta pentru studii de licență sunt scoase la concurs 3.936 de locuri, atât cu taxă cât și fără taxă, la 11 facultăți. Un sfert din locurile libere, respectiv 990, sunt disponibile la Facultatea de Științe Economice. La Facultatea de Științe sunt libere 545 de locuri, la Facultatea de Litere sunt 290 de locuri, la Facultatea de Mecanică și Tehnologie sunt scoase la concurs 330 de locuri, în timp ce la cea de Electronică,Comunicații și Calculatoare sunt 286 de locuri.

Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Pitești scoate la concurs 155 de locuri, la Facultatea de Drept și Științele Administrației sunt 385 de locuri, la Facultatea de Educație Fizică și Sport sunt libere 150 de locuri, iar la cea de Matematică-Informatică sunt 155 de locuri. De asemenea, la Facultatea de Științe Socio-umane sunt scoase la concurs 230 de locuri, în timp ce la Facultatea de Științele Educației, care are filiale la Câmpulung, Râmnicu Vâlcea, Alexandria și Slatina sunt 420 de locuri disponibile.

TIMIȘOARA. Admitere Facultate 2014. Peste 11.200 de locuri sunt disponibile la cele patru universități de stat din Timișoara, cu 1.400 mai puține față de anul trecut, iar taxele de școlarizare pentru cei care nu sunt admiși pe un loc bugetat încep de la 2.400 de lei pe an, cea mai mare taxă, 1.500 de euro, fiind la Medicină.

La cele zece facultăți cu 61 de specializări ale Universității „Politehnica” din Timișoara înscrierile au început luni și se vor finaliza vineri, urmând ca după această dată la unele facultăți să se organizeze examene de admitere. Pentru anul universitar 2014/2015 universitatea scoate la concurs 2.200 de locuri bugetate și alte 930 de locuri cu taxă.
Taxa de înscriere este de 100 de lei, iar cea de confirmare este, de asemenea, de 100 de lei, în timp ce taxa de școlarizare pentru cei care nu intră pe locurile bugetate variază între 2.400 și 4.200 de lei pe an. Astfel, pentru domeniile Științele Comunicării, Științe Administrative, Limbi Moderne Aplicate și Arhitectură taxa de studiu este de 2.400 de lei pe an, pentru domeniile tehnice taxa de studiu este de 3.450 de lei pe an, iar pentru domeniul Arhitectură taxa este de 4.200 de lei pe an.

Admitere Facultate 2014. La cele 11 facultăți cu 73 de specializări ale Universității de Vest sunt disponibile 2.040 de locuri bugetate și 3.667 cu taxă. Taxa pentru locurile nebugetate este de 3.000 de lei, cu excepția Facultății de Arte și Design, unde este 3.300 de lei pe an, și a Facultății de Muzică, unde taxa este de 6.000 – 10.000 de lei pe an. Studenții care plătesc integral taxa de studiu până la data de 31 octombrie beneficiază de o reducere a taxei de cinci sau zece la sută, procentul aplicat fiind decis de fiecare facultate. Admitere Facultate 2014. La Universitatea de Vest din Timișoara învață în prezent aproximativ 17.000 studenți, pe cele trei cicluri de studiu.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMF) înscrierile au început luni și se vor încheia vineri, 18 iulie, iar din 22 iulie vor avea loc examenele de admitere.
La UMF sunt disponibile 406 locuri bugetate, la care se adaugă alte trei locuri bugetate pentru romi și 580 cu taxă, iar taxa de înscriere este 150 de lei pentru fiecare specializare, în timp ce taxa de înmatriculare este 100 de lei.
Pentru locurile nebugetate, cetățenii români plătesc 1.500 de euro pe an, cei străini din Uniunea Europeană plătesc 4.500 de euro pe an, în timp ce cetățenii străini din afara UE au de plătit circa 3.800-4.000 de euro pe an.
Cei care doresc să devină studenți la această universitate au la dispoziție trei facultăți și 13 specilizări.
La Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara învață, în prezent, 6.000 de studenți, dintre care 1.100 sunt străini.