„La data de 14 iulie a.c., ora 06.00, polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Serviciului Independent pentru Acțiuni Speciale, i-au depistat pe raza municipiului București, respectiv Ilfov, pe urmăriții internațional D. VICTOR, cetățean român, în vârstă de 60 de ani și P. SERGIO, cetățean italian, în vârstă de 54 de ani, împotriva cărora autoritățile judiciare italiene au emis mandate europene de arestare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la spălare de bani prevăzută de art. 110, art. 56 și art. 648 bis din Codul penal italian”, se arată într-un comunica remis miercuri de Poliția Română.
Cei doi au fost au fost arestați preventiv, pentru 15 zile, de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București, urmând să fie predați autorităților italiene.
Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că în paralel cu acțiunea din România, pe teritoriul Italiei au fost reținuți, în același dosar, Romano Tronci, Giuseppe Pileri, Raffaele Pietro Valente și Nunzio Rizzi, suspectați că, împreună cu cei doi bărbați prinși în România, ar fi înființat mai multe firme, cu scopul de a spăla circa 300 de milioane de euro, bani proveniți din diverse activități criminale ale mafiei siciliene.
Administratorii gropii de gunoi de la Glina, Victor Dombrovschi și Sergio Pileri, au fost reținuți luni, în România, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile italiene.
Cei doi ar face parte din gruparea Cosa Nostra, care se presupune că este coordonată de Massimo Ciancimino, fiul fostului primar din Palermo, cel care s-ar afla și în spatele firmelor care administrează groapa de gunoi Glina, de la periferia Bucureștiului.
Potrivit presei italiene, în octombrie 2012, procurorii au făcut o anchetă ce a vizat persoane și companii suspectate de implicare în vânzarea gropii de gunoi Glina, cea mai mare din Europa, tranzacție evaluată la circa 100 de milioane de euro.
Procurorii din Roma verificau atunci ipoteza conform căreia Massimo Ciancimino jr. ar deține, prin intermediari sau sub un nume fals, acțiuni la firme care administrează groapa de gunoi Glina. Sub paravanul acestor firme, Ciancimino jr. ar fi ascuns sute de milioane de euro, bani provenind din averea ilicită a tatălui său ori din activități proprii de spălare de bani.
În acea anchetă a fost implicată și compania Ecorec, care se pare că îi aparține lui Massimo Ciancimino, și care deține groapa de gunoi de la Glina.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, societatea Ecorec, care administrază groapa de gunoi de la Glina, este în insolvență, iar pe părți sociale ori acțiuni deținute de unul sau mai mulți asociați sau acționari a fost pus sechestru, în 2013.
Conform ordonanței DIICOT, din 7 august 2013, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra tuturor acțiunilor emise de Ecorec SA.
Potrivit Poliției Române, la 21 ianuarie, șeful Poliției Române, chestorul general Petre Tobă, și prefectul Alessandro Pansa, șeful Poliției de Stat și director general al Siguranței Publice din Italia, au semnat la București „Protocolul de colaborare între Inspectoratul General al Poliției Române și Departamentul de Siguranță Publică din cadrul MAI Italia, pentru prevenirea criminalității, localizarea și prinderea urmăriților internațional și constituirea unor echipe comune de lucru”.
Prin acest protocol, s-a instituit ca metodă de lucru, pentru localizarea și prinderea urmăriților internațional de interes reciproc, crearea unei echipe comune de lucru italiano-române. Aceasta presupune schimb de informații, o analiză comună a informațiilor obținute, precum și operațiuni și activități comune pentru localizarea și prinderea urmăriților italieni în România și a urmăriților internațional români în Italia.