Doliu la Universitatea de Medicină din Cluj pentru Andrei, studentul care a murit în tragedia din Ucraina

Publicat: 18/07/2014, 18:32
Actualizat: 29/07/2014, 19:09

Andrei avea 24 de ani, absolvise Ajax High School din Ontario, iar în același ani a intrat la Universitatea Waterloo, la specializarea științe biomedicale, potrivit profilului său de Facebook. Din 2011, a lucrat la Canadian Phycological Collection Centre din Waterloo, iar în prezent era student în anul doi la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, fiind reprezentantul studenților în Senatul UMF.

Olga I. din Germania era prietena lui, și ea studentă la aceeași universitate.

Tânărul, A. A., în vârstă de 24 de ani, s-a născut în Cluj-Napoca, oraș în care mai locuiește doar un unchi de-al său. Emigrase cu părinții în Canada și se re]ntorsese în orașul natal pentru cursuri la cea de-a doua facultate.

Vestea morții celor doi studenți a șocat comunitatea academică de la Cluj. Decanul Facultății de Medicină a UMF Cluj, Anca Buzoianu, a declara corespondentului MEDIAFAX că profesorii universității sunt „îngroziți” de cele întâmplate.

„În accidentul aviatic din Ucraina și-au pierdut viața, din nefericire, și doi studenți de la Facultatea de Medicină a UMF Cluj, anul II, secția engleză. Este un tânăr cu dublă cetățenie, româno-canadiană, și o studentă cu cetățenie străină. Suntem îngroziți de cele întâmplate și ne pare rău că a avut loc un astfel de eveniment”, a spus Buzoianu.

Doliu, arborat la Universitate

Un steag de doliu a fost arborat pe clădirea Decanatelor de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca în memoria celor doi studenți care și-au pierdut viața în accidentul aviatic din Ucraina.

Decanul Facultății de Medicină a UMF Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, a declara că și studenții universității vor aduce un omagiu colegilor lor.

„S-a arborat un steag de doliu pe clădirea Decanatelor, este un mic semn de respect pe care conducerea Facultății de Medicină și UMF îl aduc față de cei doi studenți dispăruți atât de tragic. Și studenții de la UMF se organizează pentru a aduce un ultim omagiu colegilor lor de la Facultatea de Medicină, anul II, secția engleză, care au decedat în accidentul aviatic. Este vorba despre un student cu dublă cetățenie, română și canadiană, și o studentă de naționalitate germană”, a spus decanul Facultății de Medicină a UMF

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...