„M-am bucurat de fiecare minut în care mi-am reprezentat țara și sunt trist când mă gândesc că nu voi mai îmbrăca tricoul Angliei. Oricum, sper să continui relația mea importantă cu federația în calitate de ambasador și să ajut așa cum pot. Aș dori să mulțumesc familiei și prietenilor mei pentru sprijinul pe care mi l-au oferit în acest timp. Mulțumesc antrenorilor, staff-ului din cadrul FA și tuturor jucătorilor alături de care am avut norocul să împart vestiarul. Fanii au fost extraordinari, mai ales în Brazilia, unde ne-au susținut în ciuda rezultatelor dezmăgitoare. Mulțumesc în special lui Roy Hodgson, pentru că atunci când a preluat echipa m-a numit căpitan permanent și m-a făcut cel mai mândru om din țară, permițându-mi să-mi îndeplinesc un vis din copilărie. A fost o decizie greu de luat, cea mai grea din cariera mea”, a declarat Gerrard.
La 34 de ani, mijlocașul echipei Liverpool are 21 de goluri marcate pentru Anglia. El este al treilea jucător cu cele mai multe selecții în națională, după Peter Shilton (125) și David Beckham (115).