Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, probabil doborât de o rachetă la 17 iulie, avea la bord 298 de persoane, dintre care 193 de olandezi. Avionul transporta de asemenea 28 de australieni și nouă rezidenți permanenți în Australia.
Statul australian a trimis deja în Europa 90 de polițiști, pentru a participa la o misiune internațională menită să păstreze intact locul prăbușirii și să se asigure că toate cadavrele sunt recuperate.
Canberra trimite vineri încă o sută de persoane, militari de data aceasta, pentru a participa la aceeași operațiune și pentru a se ocupa de familiile îndoliate, a declarat Tony Abbott. Statul este pe punctul de a încheia un acord cu Ucraina pentru mobilizarea soldaților.
„Mulți polițiști mobilizați nu vor fi înarmați, dar unii ar putea avea arme”, a adăugat premierul. „Și este prevăzut să existe soldați în cadrul acestei misiuni, dacă se va organiza”, a precizat el.
Premierul estimează o durată de „nu mai mult de câteva săptămâni” pentru operațiunea de la locul prăbușirii avionului. „Este o misiune umanitară cu un obiectiv simplu și clar: repatrierea” cadavrelor.
Tony Abbott a mai afirmat că a discutat de două ori la telefon cu președintele rus, după prăbușirea avionului. Vladimir Putin „a arătat multă empatie, cum ne putem aștepta din partea unei ființe umane, pentru ceea ce li s-a întâmplat celor 37 de familii australiene” afectate de dramă.