Casa Coandă, împărțită între Ministerul Culturii și Academia Română. „Mă întreb cum privește Coandă toată gâlceava aceasta”

Casa Coandă a fost clădită în anul 1910 de tatăl lui Henri Coandă, generalul Constantin Coandă, profesor de matematică la „Școala națională de poduri și șosele din Capitală” și fost premier al României în 1918. Secretar general al Ministerului de Război, gen. Coandă a deținut de-a lungul timpului funcții și în învățământul militar la „Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină” București și „Școala Superioară de Război”, și a fost, de asemenea, ministru de Externe.

„Constantin Coandă a fost un om de o verticalitate și de o finețe extraordinară, un om căruia nu-i pot găsi termen de comparație cu o altă personalitate politică a zilelor noastre”, a povestit pentru gândul Sorin Dinea, președintele Asociației Henri Coandă

Imobilul, compus din parter, etaj, mansarda, subsol, având o mică curte interioară, de pe fosta stradă Ana Ipătescu (actualul bulevard Lascăr Catargiu), realizat după planurile arhitectului român de origine franceză Ernest Dondeaud și de ucenicul său arh.Gregoire Marc, a fost proiectat în două luni și ridicat în alte trei. La vremea respectivă, totul a costat aproximativ 88.000 de lei, echivalentul a 2 milioane de euro în zilele noastre, potrivit Asociației Henri Coandă din București.

FOTO: Asociația Henri Coandă

În 1936, după moartea generalului Coandă, casa a fost moștenită de cele două surori ale lui Henri, Aida Maria Elena – etajul – și Jeanne (Ioana) Serge – parterul. 11 ani mai târziu însă, imobilul a fost rechizitionat și folosit până în 1967 de Ministerul Afacerilor Interne, găzduind sediul agenției eline de presă Ellas Press și al Asociației Emigranților Politici din Grecia în Republica Populară Română (RPR). În perioada 1967-1969, acesta a fost administrat și restaurat de Gospodăria de Partid.

CEAUȘESCU, ÎN CELULĂ CU „ASASINUL” TATĂLUI LUI HENRI COANDĂ

În iunie 1967, după îndelungi tatonări și demersuri ale conducerii de partid și de stat, Henri Coandă acceptă invitația de a veni în România pentru a participa la Simpzionul Internațional Efectul Coandă și unele aplicații speciale ale aerohidrodinamicii, organizat de Academia Republicii Socialiste România, prin eforturile academicianului Elie Carafoli.

„În primul rând, Coandă era reticent în a reveni în țară din cauza regimului comunist. Știa că e un regim care și-a îndepărtat adversarii destul de brutal, iar adversarii regimului erau cei care formau elita țării”, explică Sorin Dinea. „El a avut totuși o reticență și față de personajul principal – Ceaușescu – pentru că, așa cum am înțeles dintr-o discuție a familiei, Coandă știa că Nicolae Ceaușescu a stat un timp în închisoare, în aceeași celulă cu asasinul tatălui său. Cel care i-ar fi ucis tatăl ar fi fost unul dintre cei care în 1920 a pus o bombă la Senat (la vremea respectivă, Constantin Coandă era președintele Senatului, n. red). Tatăl lui Coandă a fost doar rănit în acel incident, dar rănile căpătate i-ar fi accelerat moartea”, mai spune Dinea.

Odată sosit în Capitală însă, Henri Coandă nu a fost găzduit în casa familiei sale, ci este cazat la hotel Athenee Palace.

După încheierea lucrărilor simpozionului, inginerul român primește titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Institutului Politehnic din București, pentru ca mai târziu să aibă și o întâlnire cu Nicolae Ceaușescu. Ar fi vorbit despre „directa participare a lui Henri Coandă la dezvoltarea tehnico-științifică a României”, dar și despre poziția pe care savantul urma să o aibă odată cu revenirea sa definitivă în România.

FOTO: theeuropeanlibrary.org (Henri Coandă și soția lui, alături de Nicolae și Elena Ceaușescu)

Așadar, dincolo de funcția pe care acesta urma să o primească – cea de consilier cu rang de ministru la Consiliul de Stat și de fondator al unei structuri de creativitate ce s-a numit mai târziu Institutul Național de Creație Științifică și Tehnică (INCREST) – s-a pus și problema locuinței.

CENTRUL GÂNDIRII ROMÂNEȘTI: „A concepe ceva abstract și a-l face concret pentru alții”

Coandă a cerut atunci ca locuința construită de tatăl său să îi revină – își dorea să locuiască acolo și, mai mult, să înființeze un centru cultural-științific de creativitate. Întrucât Statul Român nu avea titlu de proprietate asupra casei, singura variantă prin care dorința savantului să fie îndeplinită a fost una de compromis – imobilul să rămână la stat, dar destinația să fie cea solicitată de savant.

Cel mai probabil, Henri Coandă a condiționat revenirea efinitivă în țară de soluționarea acestei dorințe: înființarea unui centru cultural și științific în casa care a aparținut familiei sale.

„Acest creier, pe care noi îl numim materie cenușie, este în mare cantitate în țara noastră și lipsește din țările celelalte. Și atunci mă întreb dacă n-am putea să considerăm acestă materie cenușie, adică gândirea românească, așa fel încât ceilalți să vină să ajute în mod financiar cumpărând ideile noastre, dar nu noi să plătim la alții transformările ideilor românești”, spunea Coandă într-un interviu acordat Televiziunii Române la finele anilor ”60.

„Aș vrea să fac un de centru al gândirii românești din toate branșele (…), chiar dacă sunt artiști, chiar dacă sunt pictori, sculptori sau muzicanți sau ingineri…Toți sunt poeți. Căci, ce este o poezie? A concepe ceva abstract și a-l face concret pentru alții. (…) Lucrarea creierului este pe același nivel pentru toate artele, fie că este inginerească, fie că este sculptură, muzică, fie cinematografie”, mai spunea savantul la vremea respectivă.

Așadar, imediat după reîntoarcerea sa la Paris, în iulie 1967 a fost demarată procedura de preluare de către Statul Român în mod oficial a celor două proprietăți deținute legal de cele două surori ale lui Henri: Ioana (parterul) și Aida Maria (etajul).

Documentele analizate de Asociația Henri Coandă din București consemnează că Asociația Emigranților politici din Grecia în RSR a evacuat imobilul în luna octombrie 1967, acesta intrând în „reparații generale și modificări”, conduse de Comitetul Central al Partidului Comunist Român (PCR). În același act se precizează că „din informațiile culese de la proprietara Popovici Ioana, rezultă că se intenționează ca în acest imobil să se înființeze „Institutul Henri Coandă”.

CASA COANDĂ, ÎMPĂRȚITĂ ÎNTRE ACADEMIE ȘI STAT

În 1969, parterul imobilului și jumătate din dependințe au fost preluate de la Jeanne Serge (Ioana) de către Statul Român, care a despăgubit-o pe aceasta. În același an, etajul imobilului și cealaltă jumătate din dependințe au fost cedate Statului Român de către Aida Maria Elena, prin donație către Academia RSR, care avea dreptul la acea dată de a primi donații, dar nu și dreptul de a deține proprietăți, potrivit Constituției din 1965.

Sora lui Henri Coandă a precizat însă că dorește ca în imobilul cedat să se organizeze „un muzeu în care să fie ilustrate unele aspecte din viața și activitatea tatălui”, Constantin Coandă, precum și activitatea științifică a fratelui, Henri. După perfectarea actelor de transfer ale imobilului pentru destinația dorită, în octombrie 1969 Henri Coandă se reîntoarce în România împreună cu soția lui. În aceeași lună, prin Hotărârea Ministerului Finanțelor, imobilul proprietate de stat este atribuit în întregime în administrarea Academiei RSR.

În anul 1970, Henri Coandă devine membru al Academiei Române.

FOTO: theeuropeanlibrary.org (Henri Coandă la numirea sa ca membru al Academiei Române)

Tot atunci, prin Hotărârea Consiliului de Ministri, este aprobată înființarea Muzeului Științific (Henri Coandă) al Academiei RSR: „Era un concept de muzeu static. Te duceai, te plimbai printre exponate și atât. Numai că atunci mai aveai și ocazia să-l ai pe Coandă lângă tine, să-ți explice ceva”, a explicat Sorin Dinea.

Savantul român se stinge din viață în noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

Cinci ani mai târziu, în 1977, muzeul care funcționa la etajul clădirii a fost desființat prin dispoziția conducerii PCR, iar imobilul transferat din administrarea Academiei RSR în administrarea MAE, Oficiul pentru Deservirea Corpului Diplomatic (ODCD).

VÂNZAREA ILEGALĂ A ETAJULUI CASEI: acad. Ioan Păun Otiman, urmărit penal

După Revoluție, în 1990, Guvernul României hotărăște ca imobilul să fie trecut în administrarea Primăriei Municipiului București la Oficiul de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, apoi la RA LOCATO și RA-APPS.

Până în anul 2011, în casa construită de generalul Coandă a funcționat Ambasada Republicii Algeriene Democratice și Populare în România.
Academia Română a solicitat RA LOCATO, iar apoi RA-APPS, în mai multe rânduri ca imobilului să-i fie restituit în baza Legii 10/2001, considerându-se greșit proprietar în baza actului de donație din 1969.

După o serie de procese deschise în 2003 de Academia Română contradictoriu cu RAAPPS și Ministerul Finanțelor Publice, în 2005 a fost decis irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) că statul deține un titlu valabil asupra imobilului, rezultând din aceasta că restituirea imobilului nu poate face obiectul legii 10/2001. Cu toate acestea, în anul 2008, apelând la o manevră juridică de cedare prin cesiune a drepturilor litigioase asupra etajului către o persoană fizică, contra sumei de 350.000 euro, mandatarul Academiei Române, a reușit să convingă RA-APPS să restituie în natură pe cale administrativă etajul imobilului, în baza legii 10/2001, fără a ține cont de decizia ÎCCJ din 2005, care recunoștea valabilitatea titlului de proprietate al statului și neexistând nicio preluare abuzivă din partea statului român.

În 2009, Academia Română vinde prin același mandatar etajul imobilului către un cesionar persoană fizică, Marina-Vivien Slivinschi, fără exercitarea dreptului de preemțiune a statului (facultate de care se bucură statul român de a fi preferat oricărei alte persoane la cumpărarea unui imobil aparținând patrimoniului cultural național, n. red) și specificând în mod fals în actul de vânzare că imobilul NU face parte din patrimoniul cultural național.

În septembrie 2013, ofițerii Serviciului de Investigarea Fraudelor (SIF) al Poliției Sectorului 1 au început urmărirea penală pe numele secretarului general al Academiei Române, Ioan Păun Otiman, acuzat că ar fi prejudiciat statul cu peste 300.000 de euro, potrivit MEDIAFAX.

FOTO: Mediafax / Răzvan Chiriță (În imagine, Ioan Păun Otiman)

În octombrie 2013, Academia Română și Marina-Vivien Slivinschi, ajung la înțelegerea de a desființa contractul de vânzare din 2009 și actul de cesiune din 2008, etajul imobilului revenind în proprietatea privată a Academiei Române.

SOLUȚIA ÎNFIINȚĂRII CASEI MEMORIALE HENRI COANDĂ: „VIZIUNEA UNITARĂ”

Începând cu anul 2011 Asociația Henri Coandă din București demarează procedura legală de înființare a Casei Memoriale Coandă prin prezentarea publică în fața mai multor instituții ale statului a situației existente asupra imobilului și întregului patrimoniu cultural mobil Coandă existent în țară.

„Patrimoniul conține obiecte personale, scrisori, reviste, articole despre el, cărți, rapoarte tehnice, schițe, desene, brevete, legitimații de-ale lui Henri Coandă, machete și altele”, a explicat președintele Asociației Henri Coandă.

FOTO: Asociația Henri Coandă (Henri Coandă în vizită la Muzeul Tehnic din Iași)

În anul 2012, la in inițiativa lui Mircea Diaconu, la acea vreme Ministru al Culturii, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național depune Nota de Fundamentare necesară emiterii unei Hotărâri de Guvern prin care parterul imobilului să fie transferat către Ministerul Culturii, în vederea înființării Casei Memoriale Coandă. Tot atunci, Direcția de Cultură a Municipiului București, aflată în subordinea Ministerului Culturii, deschide o acțiune în justiție împotriva Academiei Române și a persoanei fizice care deținea etajul imobilului, pentru constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare din 2009. Procesul a fost pe rol la Tribunalul București până în octombrie 2013, când din cauza netimbrării dar și a actului de desființare a contractului de vânzare-cumpărare și a actului de cesiune, acțiunea a rămas fără obiect.

În urmă cu doi ani, Guvernul României a hotărât prin HG671/2012 ca parterul imobilului să fie trecut din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului și a fost transferat în administrarea Ministerului Culturii „în vederea amenajării Casei Memoriale Coandă”.

Anul trecut, Ministerul Culturii a deschis o a doua acțiune în justiție împotriva RAAPPS, Academia Română și persoana fizică care a cumpărat etajul în 2009. Această nouă acțiune are ca obiect principal constatarea nulității absolute a deciziei de restituire în natură a imobilului de la RA-APPS către Academia Română, din 2008, restituire ce s-a făcut invocând legea 10/2001.

În ianuarie 2014, Ministerul Culturii, prin efoturile lui Radu Boroianu, în calitatea sa de secretar de stat, găsește ca cea mai potrivită variantă de înființare a Casei Memoriale Coandă constituirea sa ca secție fără personalitate juridică a Muzeului Național de Istorie a României. În acest sens, la finele lunii ianuarie 2014, a fost făcută o propunere Academiei Române pentru semnarea unui Acord de Parteneriat ce a vizat transmiterea dreptului de administrare a etajului imobilului și a colecției Coandă – care a aparținut Muzeului Științific al Academiei RSR, aflată acum în custodie la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din București – către Muzeul Național de Istorie a României din București.

Propunerea a rămas deocamdată fără nici un răspuns din partea Academiei Române.

„Fiecare dintre cele două instituții care dețin parterul și etajul imobilului sunt obligate printr-un act – Ministerul Culturii prin HG 671/2012 de a înființa Casa Memorială Henri Coandă și Academia Română prin actul de donație din 1969 – să înființeze Muzeul Coandă . Pentru înființarea Casei Memoriale Coandă este normal să existe o viziune unitară, astfel încât ambele instituții să acționeze în sensul de a da curs dorințelor donatorilor Coandă prin respectarea simultană atât a HG 671/2012, cât și a actului de donație din 1969″, a afirmat Dinea pentru gândul.

„Ideea noastră nu este de trece peste autoritatea acestor instituții sau a le forța, dar atitudinea aceasta de a tot amâna, a întârzia și a găsi soluții să nu se întâmple lucrul acesta nu aduce cinste nimănui. Considerăm constructiv ca ambele instituții să se așeze la masa negocierii în vederea găsirii unor soluții de încheierea litigiului existent și de realizare a unui parteneriat pentru înființarea Casei Memoriale Coandă, punând la un loc întreg patrimoniul Coandă existent”, a adăugat el.

AMENAJAREA CASEI MEMORIALE COANDĂ: 1,5 milioane de euro

„Știu că nu este o prioritate pentru niciuna dintre aceste instituții. Probabil au lucruri mai stringente și mai importante și mai grave decât înființarea unei case memeoriale, dar aici este o problemă care depășește sfera Ministerul Culturii și a Academiei Române împreună”, consideră Sorin Dinea.

„E vorba de o problemă națională, o problemă care nu a fost rezolvată la timp și care, din cauza neglijenței în administrarea acestui patrimoniu, a ajuns în situația de acum. Patrimoniul – imobil și mobil – n-a fost donat ca să fie păstrat într-un sertar sau în mijlocul Bucureștiului fără ca omul de rând să știe ce e acolo. El a fost donat cu scopul de a se face o facilitate culturală nu pentru Coandă, ci pentru țară. El nu avea ce să învețe de la înființarea muzeului, ci noi avem ce învăța de acolo. Nu neapărat din punct de vedere al istoriei activității sale științifice, ci mai degrabă a învăța cum să aplicăm acele lucruri pe care el le-a descoperit pentru noi și le-a adus într-un anumit punct pentru noi. Înființarea Casei Memoriale Coandă este o acțiune de demnitate națională, folositoare dezvoltării României, atât de necesară în contextul schimbărilor mondiale ce au loc”, a adăugat președintele asociației.

FOTO: Asociația Henri Coandă (Henri Coandă între studenți ieșeni)

Potrivit acestuia, amenajarea Casei Memoriale Coandă, inclusiv restaurarea imobilului ar costa, în total, aproximativ 1,5 milioane de euro. Deși multe entități s-au arătat interesate să sprijine financiar acest demers, lipsa răspunsurilor Ministerului Culturii și Academiei Române blochează proiectul.

„Dacă este amenajat la nivelul tehologiei de acum – adică să se folosească touchscreen-uri, sisteme de proiecție, lasere, holograme pentru anumite exponate sau machete funcționale – doar costurile amenajării expoziționale ar putea ajunge la 500.000 de euro. Asta pentru că el a fost gândit ca un muzeu cumva interactiv capabil de autofinanțare. Iar restaurarea imobilului ar putea duce la 1 milion de euro”, a explicat Dinea. „Important este să putem sta la aceeași masă, să discutăm… Dacă e nevoie, de dimineața până seara, iar când plecăm de acolo să avem o soluție. Dar trebuie să se vrea asta! Noi am cerut sprijin la Guvern pentru a organiza el o astfel discuție. Documentul nostru a fost redirecționat către Ministerul Culturii, dar solicitarea către Guvern așteaptă încă răspuns”.

Până la momentul difuzării acestui articol, Academia Română și Ministerul Culturii nu au răspuns solicitării gândul de a-și exprima pozițiile vizavi de acest subiect.

„Atâta timp cât nu ne respectăm trecutul, să n-avem pretenția să fim noi înșine respectați. Omul acesta a lăsat ceva în urmă, iar noi nu suntem în stare măcar să punem în raft ce a lăsat el. Mă întreb cum privește Coandă, de acolo de unde e, toată gâlceava aceasta din jurul patrimoniului lui și cam cum ar putea să se uite miniștrii Culturii, reprezentanții Guvernului și conducerea Academiei Române în ochii lui dacă l-ar întâlni pe stradă. Cum?”.

***Povestea Casei Henri Coandă face parte din proiectul „Poveste Urbană”, lansat de Fundația pentru Educație și Dezvoltare MediaPro, cu sprijinul ING Bank, și care își propune să scoată la lumină, cu ajutorul publicului, casele vechi, adevărate monumente istorice, pierdute în zgomotul cotidian.