Ești deprimat, hipertensiv sau extenuat? Nu-i nimic! „Victor Ponta Președinte” te-a salvat

Iarna, te omenește cu sarmale, fasole și un țoi de țuică fiartă, în caz că te-a uitat Dumnezeu pe la ușile Primăriei și te-a prins Ziua Națională cu problemele nerezolvate, iar vara, în caz de caniculă electorală, te bagă la cort, la aparate, ca să-l susții pe Victor Ponta Președinte: te urcă unii pe cântar, te așează pe scaun, îți închid gura, ca să-ți ia tensiunea – „gata domne, nu mai vorbi, că-ți crește diastolica…” – te-nțeapă, ca să-ți ia glicemia. Dacă ieși bine de la aparate, poți să bei un pahar cu apă călâie de „la fântână” și să sugi o bomboană-mpachetată în „poleiană colorată” – „iau patru, și pentru sor-mea, că ea cine știe un” s-a dus”.

Dacă ești cu totul și cu totul în regulă, în sensul că dacă ești apt și vrei, atunci poți să dai o semnătură și un CNP pentru „Victor Ponta Președinte”. Întrucât, după cum spun oamenii partidului, ăsta e rostul lor și al corturilor lor pe lumea asta: să strângă un milion de semnături „pentru candidatura lu” șefu ăl” mare”.

Octav Ganea//Mediafax Foto

Trotuarul dansează în aburii caniculei. Îți simți limba lipită de cerul gurii, simți praful în nas până sus, în sinusuri, iar creierul repetă spasmodic … „ciuturile scot din fântână nămol”, „ciuturile scot din fântână nămol”. E tot mai cald, iar oamenii, tot mai extenuați. „Ciuturile scot din…”. Și, deodată, ai prima fata morgana: pe Ștefan cel Mare, colț cu Lacul Tei, înfipt în trotuar, un cort roșu, cu sigla UNPR și înscrisul „Victor Ponta Președinte”. Treci peste amănunte și te sprijini, involuntar și automat de „automatul de apă”: „Se poate?!”. „Se poate, sigur că se poate!”, îmi spune un băiat tânăr, numai zahăr și zâmbet, ca o limnadă de post, așezat într-un scaun, la o masă pe care stă, ca la „dottore”, tehnica medicală.

Dau să apuc un pahar și… ia-l de unde nu-i. „Dacă nu te superi…”, îndrăznesc iar, și mai stins. „Nu, sigur că nu! Vă rog!”, și iar mă privește atent, urmărindu-mă ca pe o muscă în borcan. Îl privesc și eu, fix, derutat, aproape pierdut. „Un pahar aveți?!”. Tânărul mă privește o secundă, interzis, repetând, probabil, în minte: „un pahar… un pahar…” și, brusc, se ridică de pe scaun, face o robinsonadă, apucă de undeva, din spate, o pungă cu pahare de plastic și mă servește cu tot baxul. „Poftim!”.

Omul în verde

„Ce-i aici?!”, întreabă, la general, un bărbat solid, într-o bluză verde, intrat ca o furtună, în umbra cortului. Ne privim, în trei, nedumeriți, apoi în patru, odată cu sosirea în „cabinet” a unui cetățean mai în vârstă, echipat cu „pieptărașul roșu al UNPR”. „Ce faceți aici?!”, repetă iar „omul-verde”, privindu-ne pe rând. „Vă luăm tensiunea, dacă vreți. Puteți să vă cântăriți, să beți o apă. Poftim, luați loc!” spune cel tânăr, pe care aflu, între timp, că-l cheamă Alexandru, că e brutar, că e membru UNPR, că vine la cort voluntar, când e liber, și că face treaba asta din plăcere.

Octav Ganea//Mediafax Foto

„Și eu ce trebuie să fac, la schimb?!”, nu se lasă ignorat cetățeanul. „Păi, dacă vreți, pe urmă, ne semnați pe liste”. „Pe liste…”, zice tolănindu-se în scaunul firav de plastic. „Strângem semnături pentru Victor Ponta Președinte”. „Păi, nu-i devreme?”, întreabă iar, și întinde mâna stângă peste masă. „E o precampanie. E ca să se înscrie la alegeri”. Zice tânărul brutar și dă să-și intră-n pâine punându-i celuilalt aparatul pe încheietura mâinii.

Cel mai în vârstă, despre care aflu între timp că-i zice Nea Puiu, dar că-l cheamă, de fapt, Popescu, că n-a ieșit încă la pensie, și că e din Călărași, vechi membru al UNPR și instructor de dans, „modern și popular”, dar că a și adus toate autobuzele IVECO pentru RATB, de prin Austria, că a făcut și școala de șoferi, se face foc și pară. „Păi, bine bre, așa se pune aparatul, aci?! Se pune sus, pe mușchi” și se opintește să i-l împingă celuilalt spre biceps.

Împușcături în caniculă

Omul se uită, pe rând, la fiecare, apoi își așează, singur și meticulos aparatul pe braț. Mașinăria „pârâie”, „sfârâie”, se umflă, afișează cifre și numere pe un display, iar o voce subțire explică valorile, din aparat.

„Ce zice, bre, asta, că nu-nțeleg nimic!” întreabă omul neliniștit. Sincer, nimeni dintre cei de față nu înțelege vreo boabă. Așa că românul își scoate aparatul, se ridică și pleacă. „Păi, nu semnați?”, încearcă Nea Puiu un placaj. Mă duc pân-aici și mă-ntorc imediat, stai liniștit!”, zice, și mă privește fix: „Știi ce, io unu’ i-aș împușca pe toți, să mor io. Pe toți!”.

Mă ia de mână și mă scoate din cort. „Păi știi cât l-am ajutat io pe ăsta, pe Onțanu?! Și pe urmă m-a muit cum a vrut el. Câte zeci de mii de semnături i-am strâns lu’ Diaconescu, ăla cu păru” dat pe spate. M-a regulat cum a vrut el. Și io cu frații mei, care stă aici, pe strada asta și dincolo, vizavi, am muncit de-am înnebunit”, spune iar, face un semn, nedefinit, cu degetul mare, apoi traversează strada și se duce în drumul lui.

Octav Ganea//Mediafax Foto

Fetița cu bomboane

Când mă-ntorc, halimai. O tânără silfidă, în niște pantaloni cu buzunare largi, aplicate, la vre 20 de ani, s-a urcat pe cântar, de unde a coborât complet derutată. Oamenii au așezat-o pe scaun să-i ia tensiunea și, când i-au întins mâna peste masă, degetele rășchirate i-au aterizat direct în bolul cu bomboane. „Iau mai multe, și pentru ai mei că, de!…” zice, și când să plece apratul, hop, că-i cade de pe mână, că n-avea destulă „îngustime”.

În sfârșit, odată operațiunea finalizată, se ridică, își umple un pahar cu apă câlâie, îl bea până la fund și pleacă. „Păi, semnătura?!” întreb interzis de agitația fetei. „A, da! Semnătura, da!” se întoarce, se așează la masă, dictează conștiincios datele, care i se trec pe liste, apoi semnează. „Am uitat, na! Pe căldura asta… Da” să știți că eu de asta am venit, să semnez cu…”, „Ponta”, „… cu el, da”. Desface o bomboană, râde mulțumită, și aruncă „poleiana colorat” cât colo.

Octav Ganea//Mediafax Foto

Randament la ralanti

Mă uit la ceas. O jumătate de oră trecută fix și doar o semnătură. Pe lista de pe masă alte patru. „Cinci, în atâtea ore?!”, mă gândesc.

În trei minute, însă, cortul se umple cu organizația de tineret a UNPR – trei fete și trei băieți, o șefă în civil, o alta mai retrasă. Tinerii au venit cu vreo patru liste de semnături strânse din stradă. Par mulțumiți și se regalează cu apă și bomboane. Nimeni nu se cântărește, nimeni nu își ia tensiunea.

„Cum a fost azi?” întreb. „Foarte bine! E haios, ne distrăm” îmi spun ei. Întreb, în general, cât timp vor mai veni la cort. „Până terminăm, evident. Noi suntem voluntari, facem asta de plăcere”. „O să iasă Ponta?”, îi întreb înainte de plecare. „Asta nu mai știm… Fiecare cu jobul lui”, răspunde cineva.

.

Octav Ganea//Mediafax Foto

Din Barbu Văcărescu plecăm spre cortul instalat în Aleea Circului – pustiu – și, mai departe, spre cel de la Bucur Obor – la fel de gol.

„Pe băieții de la corturi, de la Ponta, i-ați văzut azi?!”, le-ntreb pe florărese. „Parcă au fost… Sau ieri, nu mai știu. Da”, mata sunteți de la primărie sau…”. „Sau…” spun echivoc, și plec spre hală gândindu-mă că, până la urmă, într-un fel sau altul, tot „armata” bătrână face ciorba bună, chiar și pentru interesele lui Victor Ponta Prședinte.

Octav Ganea//Mediafax Foto