UE îi dă o nouă lovitură lui Vladimir Putin

UE îi dă o nouă lovitură lui Vladimir Putin
Publicat: 29/07/2014, 07:12
Actualizat: 29/07/2014, 16:45

Decizia a fost luată în cursul unei reuniuni a ambasadorilor din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, ea urmând să fie confirmată marți în urma unor consultări.

Uniunea Europeană va sancționa, de asemenea, trei entități economice active din Crimeea și lideri ai mișcărilor separatiste din estul Ucrainei, a precizat sursa citată.

Identitățile persoanelor și entităților vizate de sancțiuni vor fi publicate miercuri, în Jurnalul Oficial al UE.

Autoritățile germane au insistat asupra sancționării oligarhilor. „Trebuie să le înghețăm conturile bancare în capitalele europene și să le retrage autorizațiile de călătorie”, a anunțat sâmbătă vicecancelarul german Sigmar Gabriel. „Trebuie să facem acest lucru săptămâna viitoare”, a insistat el.

„Liderii europeni sunt conștienți de riscurile unor represalii din partea conducerii din Rusia”, a declarat o sursă apropiată de negocierile asupra unor noi sancțiuni.

„Putin va încerca să-i divizeze pe europeni și acțiunea sa va fi un test pentru unitatea Uniunii Europene”, a adăugat această sursă.

Uniunea Europeană a plasat deja pe lista neagră 87 de persoane și 20 de entități ruse cărora le sunt interzise vizele de intrare pe teritoriul european și ale căror conturi sunt înghețate în UE.

Liderii UE și-au înăsprit poziția față de Rusia după prăbușirea, la jumătatea lui iulie, a unui avion malaysian în estul Ucrainei, atribuită unui tir cu rachetă al separatiștilor proruși.

Anna Primac, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Detalii şocante din ancheta uciderii româncei din Italia. Criminalul a omorât-o cu o mișcare de...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Fosta prezentatoare tv care arată WOW la 54 de ani. La ce aliment a renunțat...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Anamaria Prodan, cele mai îndrăzneţe apariţii! Atenție, interzis minorilor
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță: Se strigă darul de nuntă
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Inna, cerută în căsătorie înainte de Deliric! Cine este bărbatul care i-a fânt inima artistei:...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Efectul Zel’dovich, confirmat după 50 de ani de la teoretizare