Fostul ministru de Finanțe Mihai Tănăsescu, audiat la DNA

Fostul ministru de Finanțe Mihai Tănăsescu, audiat la DNA
Publicat: 29/07/2014, 15:00
Actualizat: 10/08/2019, 01:59

Mihai Tănăsescu nu a făcut nicio declarație la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde a ajuns în jurul orei 14.30. Fostul ministru a spus că va face declarații după ce va sta de vorbă cu procurorii.

Potrivit unor surse judiciare, Mihai Tănăsescu a fost chemat la DNA pentru a da declarații în calitate de martor în dosarul privind închirierea de licențe IT pentru școli, în care se fac cercetări in rem pentru trafic de influență, abuz în serviciu, dare și luare de mită.

Mihai Tănăsescu a fost ministru al Finanțelor în perioada 2000-2004.

În acest dosar au mai fost audiați ca martori actualul șef al Secretariatului General al Guvernului, Ion Moraru, Eugen Bejinariu și senatorul Șerban Mihăilescu, foști șef ai SGG, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, Ioan Cordoș, fostul secretar de stat din Ministerul Comunicațiilor, Sorin Eftene, fostul director general interimar al Microsoft România, și Corina Dumitrescu, membru CSM și fostă angajată a Ministerului Justiției.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, în 10 iulie, că procurorii Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție efectuează cercetări în cauza penală constituită ca urmare a sesizării Corpului de Control al Primului-ministru din 21 mai 2013.

„Obiectul sesizării l-a constituit închirierea și extinderea de licențe educaționale de către, Ministerul pentru Societatea Informațională și Ministerul Educației Naționale care contrar dispozițiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009 au încheiat, contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăți privind o sumă de aproximativ 9 milioane euro, destinate unităților de învățământ”, a precizat DNA.

Potrivit sursei citate, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în legătură cu infracțiuni de corupție, luare de mită, dare de mită și abuz în serviciu.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul: închirierii unui număr de 179.259 licențe pentru pachete de tip ProDesktop și 6.828 licențe pentru sisteme de operare Windows Server, cu luarea în calcul a tuturor stațiilor de lucru și a serverelor achiziționate în perioada 2001 – 2008 prin programele SEI 1 – SEI 5 și rural; determinării încheierii contractului de furnizare produse în baza căruia MCSI s-a obligat să plătească prețul aferent numărului total de licențe, mai mare cu 72.990 față de numărul de licențe utilizabile în sistemul educațional în raport cu numărul de computere compatibile cu noile produse software, existând indicii privind crearea unei obligații de plată a unui preț cu aproximativ 5,4 milioane euro mai mare decât prețul pentru închirierea licențelor efectiv utilizabile (contractul în valoare de 105 milioane USD a fost derulat în perioada 2004-2009); determinării dacă HG 460/2009 permitea încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licențe al MECTS pentru școli; achiziției de licențe pentru pachete de tip ProDesktop și sisteme de operare Windows Server destinate unităților de învățământ corespunzător necesarului de licențe; identificării persoanelor implicate și a modului în care acestea au verificat produsele software, implementarea, compatibilitatea acestora configurației hardware a stațiilor de lucru și serverelor achiziționate în perioada 2001 – 2008, prin programele SEI I – SEI V și Rural și fundamentarea din punct de vedere tehnic a achiziției din 2009.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA vizează trei contracte referitoate la licențele IT, derulate între 2001 și 2013. Este vorba despre Contractul de închiriere de licențe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, încheiat între Guvernul României și Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers (FSC) Austria GesmbH, în valoare de 105 milioane de dolari, derulat în perioada 2004-2009, de Contractul de închiriere de licențe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, încheiat între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și consorțiul D-CON.NET, în valoare de 96 de milioane de euro, derulat în perioada 2009-2013, și de Contractul privind Sistemul Educațional Informatizat (MEC SEI), încheiat între Siveco și Ministerul Educației, în valoare de 124 de milioane de euro.

În documentele anchetatorilor apare și numele lui Claudiu Florică, fost șef al Fujitsu în România, potrivit unor surse judiciare.În mai 2013, Guvernul anunța că va sesiza DNA pentru posibile fapte de natură penală ale foștilor miniștri Daniel Funeriu și Valerian Vreme, care ar fi promovat o notă privind achiziția de soft educațional, în baza căreia ar fi efectuat plăți de aproape 8 milioane euro fără temei, cu 5 milioane peste prețul real.

Concluzia rezulta dintr-un raport întocmit de Corpul de control al prim-ministrului în urma verificărilor efectuate la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației în legatură cu închirierea de licențe educaționale. Acțiunea de control a vizat perioada 2009-2012.

În raportul Corpului de control se arăta totodată că împuternicirea acordată Ministerului pentru Societatea Informațională pentru efectuarea achiziției a fost extinsă în mod ilegal printr-o notă semnată de fostul ministru de resort Valerian Vreme și de fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și aproată de premierul de la acea dată, Emil Boc. Prin nota aprobată de Boc, s-ar fi consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului și s-ar fi creat aparența de legalitate a contractului de achiziționare, acuzau inspectorii guvernamentali.

Din nota de informare cu privire la activitatea în cadrul Comisiei interministeriale de evaluare a opțiunilor strategice cu privire la acordul privind utilizarea licențelor Microsoft a rezultat faptul că s-a plătit pentru un număr mult mai mare de licențe închiriate decât numărul de licențe utilizabile în educație. Din recalcularea valorii contractului cu numărul de pachete egal cu numărul de calculatoare a reieșit faptul că a fost angajată o sumă cu 5,4 milioane euro mai mare decât era necesar.

Diferența de plată între prețul aferent numărului de licențe educaționale și prețul aferent licențelor educaționale efectiv utilizabile în unitățile de învățământ a constituit pagubă adusă bugetului statului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul:...