La 24 de ani, a lansat bomba care a ucis 140.000 de oameni. 60 de ani mai târziu își dorea ca folosirea armelor să fie interzisă

La 24 de ani, a lansat bomba care a ucis 140.000 de oameni. 60 de ani mai târziu își dorea ca folosirea armelor să fie interzisă
Publicat: 30/07/2014, 13:13
Actualizat: 29/03/2019, 19:31

Theodore Van Kirk a murit luni, din cauze naturale, în reședința sa din Stone Mountain, Georgia (SUA), a declarat fiul acestuia, Tom Van Kirk.

Theodore Van Kirk a fost pilotul Enola Gay, un avion de bombardament de tipul B-29 Superfortress, care a lansat pe 6 august 1945, asupra orașului Hiroshima, prima bombă atomică din lume, denumită „Little Boy”. La vremea respectivă, Theodore Van Kirk avea 24 de ani.

„Little Boy”, bomba cu uraniu de patru tone lansată asupra orașului Hiroshima, a provocat moartea a aproximativ 140.000 de persoane, fie pe loc, fie în urma rănilor și radiațiilor.

Într-un interviu acordat Associated Press, în 2005, Theodore Van Kirk a spus că experiența trăită în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial i-a demonstrat că războaiele și bombele atomice nu rezolvă nimic. De asemenea, Van Kirk a precizat că și-ar dori ca folosirea armelor să fie abolită.

În memoria lui Theodore Van Kirk va fi organizat un serviciu funerar pe 5 august, în orașul său natal, Northumberland, din statul american Pennsylvania.

Van Kirk va fi înmormântat în Northumberland, alături de soția sa, care a murit în 1975. Ceremonia de înmormântare va fi privată.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Final pentru Simona Halep. Ion Țiriac i-a dat verdictul care închide totul: „E de ajuns”
Telefoanele care iti aduc o mică avere. Te poți îmbogăți!
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030