Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, gălățeanul în vârstă de 34 de ani, care conducea un autoturism Mercedes în municipiul Vaslui, a refuzat să oprească la semnalele agenților de la Poliția Rutieră, pentru un control de rutină, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului cu autospeciala de serviciu, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
După ce a încercat să scape de oamenii legii conducând pe mai multe străzi din Vaslui, șoferul a ieșit din oraș, parcurgând 25 de kilometri, până în localitatea Târzii. Ulterior, gălățeanul a ieșit și din această localitate, revenind pe drumul național spre municipiul Vaslui, moment în care polițiștii au solicitat sprijinul colegilor care, în cele din urmă, au reușit să-l blocheze în localitatea Băcăuani, după o urmărire de peste 40 de kilometri.
„Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicat de aparat fiind de 0,83 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții, bărbatul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru recoltarea de probe biologice, însă a refuzat acest lucru. Polițiștii i-au luat șoferului permisul de conducere în vederea efectuării de cercetări în dosarul penal întocmit pentru refuz de prelevare de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
Polițiștii vasluieni nu au reușit să înregistreze viteza de deplasare a autoturismului condus de gălățean, însă șoferul a spus că a condus chiar și cu 190 de kilometri la oră când era urmărit de mașina Poliției.