Potrivit unui comunicat de presă, de joi dimineață, al Inspectoratului de Poliție al Județului Timis, șase percheziții au loc în județul Timiș, între care patru la Timișoara și alte două în mediul rural, la Șag și Albina, transmite corespondentul MEDIAFAX..
„La activități participă aproape 50 de polițiști de investigații criminale, specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase, combaterea criminalității organizate, tehnicieni criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale”, se arată în comunicat.
Conform unor surse judiciare, în cadrul perchezițiilor, polițiștii caută arme, la una dintre locuințe găsind deja o armă cu gaz.
Potrivit IPJ Timiș, polițiștii fac aceste percheziții, după ce săptămâna trecută un bărbat de 38 de ani, Ciprian Dăscălescu, aflat într-o mașină, ca pasager, a tras mai multe focuri de armă înspre o altă mașină aflată parcată în zona Stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara și în care se aflau trei persoane, în urma incidentului nimeni nefiind rănit.
Surse judiciare au declarat, atunci, corespondentului MEDIAFAX că în acest incident au fost implicați Ciprian Dăscălescu și Marius Calafeteanu care „probabil își reglau conturile”, ambii fiind implicați în mai multe scandaluri în județul Timiș.
În urma acestui incident, Dăscălescu a fost reținut joia trecută, însă judecătorii Tribunalului Timiș au decis să îl trimită în arest la domiciliu pentru 30 de zile. El este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, distrugere și tentativă la infracțiunea de omor calificat.
Liliana Iedu, [email protected]