Prima pagină » Știri » Cluj: Percheziții la persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani

Cluj: Percheziții la persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani

Cluj: Percheziții la persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani
Polițiștii clujeni fac, joi dimineața, patru percheziții domiciliare în municipiul Câmpia Turzii și în comuna Viișoara, din județul Cluj, la persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Cluj, în cadrul acțiunilor sunt vizate mai multe persoane fizice și juridice, suspectate că au săvârșit infracțiuni de spălare de bani și evaziune fiscală, prin tranzacții comerciale cu utilaje agricole.

„30 de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj fac patru percheziții, la domicilii și sedii sociale situate pe raza municipiului Câmpia Turzii și a localității Viișoara. Activitățile vizează persoane fizice și juridice, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani. Sunt vizate tranzacții comerciale cu utilaje agricole”, a declarat corespondentuluI MEDIAFAX purtătorul de cuv\nt al IPJ Cluj, Simona Vârci.

Vârci a mai precizat că la percheziții sunt angrenați polițiști din cadrul structurii de investigare a fraudelor, polițiști criminaliști, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Citește și