Adrian Duicu rămâne în arest preventiv

Adrian Duicu rămâne în arest preventiv
Publicat: 01/08/2014, 19:10
Actualizat: 29/09/2018, 16:37

Vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au judecat două contestații făcute de fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Mehedinți, după ce Curtea de Apel București a decis în ambele cazuri să îi respingă lui Duicu cererea de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, respectiv cu arestul la domiciliu sau cu cercetarea sub control judiciar.

Ambele contestații au fost respinse.

Tot vineri, Curtea de Apel București a menținut măsura arestării preventive față Adrian Duicu, dar și față de alți doi inculpați din dosarul său de corupție, respectiv față de Constantin Ștefan Ponea și Constantin Popescu.

Fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, fostul șef al IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea, și alte opt persoane au fost trimiși în judecată în dosarul în care sunt acuzați de fapte de corupție.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au trimis în judecată pe Ioan Adrian Duicu, președintele Consiliului Județean Mehedinți la data faptelor, pentru trafic de influență, cumpărare de influență, trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracțiuni de dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite, trafic de influență, primire de foloase necuvenite și două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

Constantin Ștefan Ponea, șef al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți la data faptelor, va fi judecat, în același dosar, pentru cumpărare de influență și trafic de influență, iar omul de afaceri Constantin Popescu, președintele organizației municipale Orșova a PSD la data faptelor, pentru trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite. Ambii au fost trimiși în judecată în stare de arest.

În același dosar au fost trimise în judecată, în stare de libertate, Elisabeta Zenovia Rolea, președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mehedinți, și Grigorița Feraru, consilier principal în cadrul CJAS la data faptelor, ambele pentru luare de mită.

Doina Borugă, manager al Spitalului Județean de Urgență Mehedinți și Daniela Delia Popescu, director executiv în cadrul Consiliului Județean Mehedinți și președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin la data faptelor, vor fi judecate pentru infracțiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată și pe Valentina Drăghia, administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la folosirea influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, Cristian Damian Stănoiu, avocat în Baroului Mehedinți la data faptelor, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, și Andrei Dan Bădin, realizator TV la data faptelor, acuzat de luare de mită.

Dosarul este judecat de Curtea de Apel București.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanței, că în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu i-ar fi spus lui Ștefan Ponea că are influență asupra unor membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, a șefului Poliției Române, Petre Tobă, pe de o parte, și asupra unor consilieri locali ai Consiliului Local al municipiului Orșova, pe de altă parte.

Duicu i-ar fi promis lui Ștefan Ponea că își va folosi această influență pentru a-i determina pe aceștia să îl mențină temporar în funcția de inspector șef al IPJ Mehedinți, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliției Române, „precum și să numească o persoană din familia acestuia (Elisabeta Ponea, soția fostului șef al IPJ Mehedinți, n.r.) într-o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public.

„În ceea ce îi privește pe membrii Consiliului Local al municipiului Orșova, influența urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public și concesionarea, către o altă persoană din familia lui Ponea Constantin Ștefan, la un preț «convenabil», a două suprafețe de teren (în suprafață totală de aproximativ 200 de mp, terenuri situate în centrul municipiului Orșova și reprezentând acostamentul unei străzi)”, se mai arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, un membru al familiei lui Ponea a obținut cele două suprafețe de teren, în urma intervenției lui Duicu, care și-ar fi folosit influența asupra a 11 membri ai Consiliului Local Orșova, prin intermediul și cu ajutorul președintelui PSD Orșova, Constantin Popescu.

Duicu i-ar fi cerut în schimb lui Ponea să determine un magistrat să îi admită cererea dintr-un dosar în care ceruse anularea raportului Agenției Naționale de Integritate prin care s-a stabilit că a fost în incompatibilitate.

„Folosindu-se de împrejurarea că o persoană din familie este chiar șefa Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței care avea de soluționat cauza respectivă, Ponea Constantin Ștefan i-a promis lui Duicu Ioan-Adrian că îi va obține acest folos, în sensul că hotărârea care se va da în cauza amintită va fi una favorabilă acestuia din urmă”, au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

În 21 mai 2012, Adrian Duicu a contestat raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, acesta cerând Curții de Apel Craiova anularea actului. După un an, în 21 mai 2013, Curtea de Apel Craiova i-a admis cererea și a dispus anularea raportului de evaluare al ANI, din 9 mai 2012. Decizia a fost contestată de ANI la instanța supremă, termenul de judecare fiind 18 noiembrie 2014.

Presa locală a scris că la Curtea de Apel Craiova dosarul acestuia a fost judecat de secția al cărei șef este magistratul Adina Ponea Calotă, sora lui Ștefan Ponea.

În rechizitoriul procurorilor se mai arată că, în cursul anului anul 2013, Adrian Duicu ar fi acționat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigații medicale cu rezonanță magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.

„Este vorba despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa județeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care inculpatul Duicu Ioan-Adrian și-a folosit influența conferită de calitatea sa de președinte al organizației județene Mehedinți a Partidului Social Democrat pentru determinarea mai multor funcționari publici, atât din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cât și din cadrul casei județene de asigurări de sănătate Mehedinți, să-și exercite atribuțiile de serviciu în sensul obținerii folosului urmărit de acesta”, susțin procurorii.

Duicu ar fi fost ajutat de Elisabeta Zenovia Rolea și Grigorița Feraru, de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mehedinți, care i-ar fi cerut în schimb ca soții lor să fie numiți în funcții, în cadrul administrației publice.

Anchetatori au mai stabilit că, în perioada ianuarie – septembrie 2013, Adrian Duicu, Daniela Delia Popescu, director executiv al CJ Mehedinți și președintele CA al Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, și Doina Borugă, managerul SJU Drobeta-Turnu Severin, au permis reprezentanților unor societăți comerciale accesul la informații care nu erau destinate publicității, referitoare la procedura de achiziție publică având ca obiect achiziționarea de echipamente medicale și de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil din cadrul unității sanitare, precum și date tehnice și financiare necesare întocmirii documentației de atribuire a achiziție publice. Aceștia ar fi acționat „cu scopul de a obține pentru cei doi agenți economici menționați un folos necuvenit (constând în înlăturarea competitorilor economici și în asigurarea unei marje de profit maximale)”.

Avocatul Cristian Stănoiu este acuzat că, în perioada 30 iulie – 8 august 2013, „a atestat în mod necorespunzător realității data unui act juridic, pe care l-a pus la dispoziție numitei Borugă Doina, pentru a-l folosi în vederea producerii de consecințe juridice”.

Duicu mai este acuzat că, în luna august 2013, i-a cerut unui administrator de firmă să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuință.

„Dând curs solicitării inculpatului, administratorul firmei a achiziționat materialele necesare (în valoare de 28.039,51 lei, potrivit facturii din data de 01.08.2013) pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor. Inculpatul Duicu Ioan-Adrian nu a plătit contravaloarea acestor materiale și nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând nici un demers în vederea solicitării acestei sume, tocmai în considerarea calității de președinte al Consiliului Județean deținută de cel dintâi. Aceste lucrări aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă în cauză a lui Duicu Ioan-Adrian. În octombrie 2013, pentru a nu plăti lucrările efectuate și contravaloarea materialelor folosite la această lucrare, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a dispus inculpatei Borugă Doina, manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, să întreprindă demersurile necesare pentru a contracta cu firma omului de afaceri, prin achiziție directă, lucrările de renovare a secției de ortopedie a spitalului”, susțin procurorii.

Totodată, Duicu ar fi asigurat alocarea către Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, din fondurile Consiliului Județean Mehedinți, a sumelor necesare efectuării plăților către societatea comercială respectivă. Valoarea celor două contracte acordate de către Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin a fost de 180.794,47 de lei, respectiv de 303.018,26 de lei, ambele fără TVA.

Andrei Bădin, realizator al unei emisiuni la postul de televiziune B1, este acuzat că, în luna august 2013, ar fi pretins și primit de la Duicu 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care îl viza pe ministrul de atunci al Mediului, Rovana Plumb.

„După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalități săvârșite de persoana respectivă”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.

B1 TV a anunțat, în 24 iulie, că în urma informațiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, a decis să suspende atât apariția acestuia în emisiunile televiziunii, cât și implicarea sa în deciziile editoriale.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării