Jamie Kelly (24 de ani) a cunoscut-o pe Katie, o tânără din Canada, pe durata unui zbor Dublin-Barcelona. Cei doi au vorbit de-a lungul zborului, dar au fost separați la vamă și nu s-au mai găsit ulterior.
După ce nu a reușit să o găsească pe Facebook, deoarece nu îi știa numele de familie, Jamie a lansat o campanie pe Twitter, folosind hashtagurile ”#findkatie” (Găsește-o pe Katie) și ”#loveatfirstsight” (Dragoste la prima vedere).
După ce campania s-a viralizat, Jamie a reușit să dea de Kelly, aflând că aceasta are 27 de ani și numele de familie este Moreau.
”Nu credeam că îl voi mai vedea vreodată”, a declarat Kelly, care a precizat că și ea l-a căutat pe Jamie în aeroport, însă nu prea mult, pentru a nu părea ”disperată”.
Cei doi vorbesc acum pe internet și s-ar putea reîntâlni în curând, chiar dacă un zbor din Irlanda până în Canada durează până la 10 ore, scrie sursa.