Prezidențiabilul Iohannis a ajuns „la inundații”. După 10 zile

Prezidențiabilul Iohannis a ajuns „la inundații. După 10 zile
Publicat: 07/08/2014, 18:03
Actualizat: 21/05/2015, 01:37

Primarul din Novaci, localitate afectată de viitura de la sfârșitul lunii iulie, a declarat pentru gândul că președintele PNL, Klaus Iohannis și vicepreședintele Atanasiu au vizitat astăzi comuna și au stat de vorbă cu oamenii. Premierul Ponta a nominalizat Novaci printre localitățile în care consideră că și-a lansat candidatura la prezidențiale.

„Azi a fost o vizită inopinată a primarului Iohannis, a domnului Atanasiu și a unei colege din Alba. Cei din Alba au venit cu ajutoare: material de construcții, produse alimentare și mobilier second hand. Am mers cu domnul Iohannis în zonele afectate de inundații, le-am explicat ce s-a întâmplat și au discutat cu cetățenii. Au venit în jurul orei 12.30 – 12.45”, a povestit primarul din Novaci, Dorel Leuștean (PNL), cum a decurs vizita lui Iohannis.

Potrivit primarului, colegii săi de partid l-au sunat când se aflau la 40 de km de Novaci pentru a-l întreba dacă se află în localitate.

„I-am spus că da și m-am dus acolo. Apele s-au retras, iar la digurile afectate se lucrează penttru refacere provizorie. Domnul Iohannis a stat foarte puțin, 20 – 30 de minute și după aceea a plecat. Au vizitat două puncte, cele mai critice și au plecat. A rămas că mai revine. Materialele de construcții și mobilierul second hand s-au depozitat la primărie, produsele alimentare au fost împărțite de echipele de tineri. Nu știu dacă domnul Iohannis a mers și în alte localități”, a declarat pentru gândul primarul din Novaci.

Iohannis a criticat modul în care guvernul Ponta a acționat la inundații, caracterizând modul de intervenție drept unul „slab”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Alertă roșie în Italia, unde doi vulcani au erupt în același timp. Măsura de urgență...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Cum a ajuns un bărbat din Olanda să aibă 1.000 de copii cu sute de...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Vremea 8 iulie - 5 august 2024. Val de aer tropical în Luna lui Cuptor....
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Decizia luată de soțul Ilenei Stana Ionescu: Va fi incinerată. Cu ce explicații vine acesta:...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Euro 2024: Germania îl convoacă pe ambasadorul Turciei. Disputa privind salutul lupului ia amploare
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vestea dimineții despre Corina Chiriac. Marea artistă a....
Armată obligatorie pentru femei. Decizia pune țara pe jar
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Maria Constantin, despre momentul când Marcel Toader a extras abuziv sume mari din contul Gabrielei...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
George Rotaru, povestea primului român care a concertat la Las Vegas | EXCLUSIV „ALTCEVA CU...
×