Kelemen Hunor a fost întrebat, la tabăra de vară SIC FESZT, organizată de Asociația de Tineret din Covasna HÃRIT la Chiuruș, județul Covasna, despre percepția maghiarilor privind vizita premierului Victor Ponta în Pasul Nyerges, județul Harghita.
„Cu cine am vorbit până acum reacțiile au fost pozitive. Desigur, nu mă refer la presă, acolo lucrurile au fost împărțite, dar noi știm cum se întâmplă: poți să stai și în cap, dacă nu ești simpatic oricum vei fi criticat”, a spus Kelemen.
Președintele UDMR a adăugat că l-a invitat pe Victor Ponta la comemorarea de la Pasul Nyerges după ce aflase că acesta va veni la Târgu Secuiesc pentru a asistat la a patra etapă a Campionatului Național de Carting, unde era înscris și fiul său, Andrei.
„A fost o surpriză pentru toată lumea, mai puțin pentru mine, și din partea celor cu care am vorbit, reacțiile au fost pozitive. Eu l-am invitat pe Victor Ponta când am aflat că vine la Târgu Secuiesc, și atunci i-am spus să vină la Pasul Nyerges, unde este o sărbătoare importantă pentru noi și să depună o coroană de flori. A zis că se gândește, s-a gândit, a venit, iar eu cred că a făcut bine”, a afirmat Kelemen Hunor.
Duminica trecută, premierul Victor Ponta a fost prezent la manifestările comemorative prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la bătălia din Pasul Nyerges, în care aproximativ 200 de secui au fost uciși de trupele țariste și austriece, el mergând împreună cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, și fiind întâmpinat de primarul comunei Cozmeni, Bodo David, și de președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.
Ponta spunea că atât el, cât și președintele UDMR, Kelemen Hunor, care i-a făcut invitația de a participa la eveniment, „sigur” vor fi criticați amândoi pentru acest lucru.
„Vreau să îi mulțumesc președintelui UDMR, domnul Hunor Kelemen, care mi-a făcut invitația de a fi azi alături de dumneavoastră. Sigur că vom fi criticați amândoi pentru asta, dar e mai bine să fii criticat că faci ceva decât că nu faci”, afirma premierul.