PRIMUL EUROPEAN CARE A MURIT DE EBOLA. Voluntar român în Africa: „Populația e fără apărare”

„În fața circumstanțelor epidemiei și sub rezerva îndeplinirii unor condiții, comitetul a ajuns la un consens apreciind că este etic să se ofere tratamente neomologate, ale căror eficiență și efecte secundare încă nu sunt cunoscute, ca tratament potențial sau cu titlu preventiv”, explică Organizația Mondială a Sănătății, într-un comunicat difuzat marți.

Comitetul de experți, reunit luni de OMS, a definit drept condiții pentru folosirea acestor tratamente „o transparență absolută în privința îngrijirilor, un consimțământ informat, libertatea de alegere, confidențialitatea, respectul față de persoane, păstrarea demnității și implicarea comunităților”.

Experții se referă la „obligația morală de a colecta și partaja datele privind securitatea și eficiența acestor intervenții” care trebuie să facă obiectul unei evaluări constante în vederea utilizării lor viitoare.

Bilanțul febrei hemoragice Ebola care afectează Africa de Vest a depășit pragul de 1.000 de morți, cu 1.013 decese și 1.848 de cazuri confirmate, suspecte și probabile. De altfel, Spania a declarat și primul deces – al preotului Miguel Pajares, repatrait recent din Liberia, unde participase la o misiune umanitară.

Înainte de anunțul privind aprobarea OMS, Statele Unite au promis să trimită în Liberia, una dintre țările cele mai afectate de epidemie, un ser experimental, disponibil în cantități foarte mici, pentru tratarea medicilor liberieni infectați.

Acest ser a fost folosit pentru prima dată cu rezultate pozitive în cazul a doi americani infectați cu Ebola și repatriați în Statele Unite. Liberia a înaintat o solicitare și președintele Ellen Johnson Sirleaf a anunțat luni că acesta va fi trimis în cursul săptămânii.

Ebola face prima victimă în Europa

Miguel Pajares, în vârstă de 75 de ani, a fost repatriat în Spania la 7 august. Preotului i s-a administrat medicamentul experimental ZMapp la spitalul Carlos al III-lea din Madrid, însă nu a răspuns la tratament și a decedat, au precizat pentru The Local autoritățile sanitare din Madrid.

Același medicament le-a fost administrat și celor doi americani infectați cu Ebola și tratați într-un spital din Atlanta, în sud-estul Statelor Unite, dar cu rezultate pozitive până în prezent.

Spania a aprobat „importul excepțional” al medicamentului ZMapp în conformitate cu o lege care permite „folosirea unor medicamente neautorizate în cazuri în care viața pacientului este în pericol și nu poate fi tratat în mod satisfăcător cu un medicament autorizat”, a precizat Ministerul spaniol al Sănătății.

ZMapp, un medicament fabricat de o companie privată americană, Mapp Pharmaceuticals, este într-o fază timpurie de dezvoltare și a fost testat anterior doar pe maimuțe.

Folosirea medicamentului a generat o controversă etică, în timp ce experții cer ca acesta să fie furnizat națiunilor africane.

Pajares fusese internat anterior la spitalul administrat de Ordinul San Juan de Dios din capitala Liberiei, Monrovia. Bărbatul a contractat virusul după ce l-a vizitat pe directorul instituției medicale, care a murit și el din cauza bolii.

Voluntar român în Africa: „Populația e fără apărare în fața virusului”

Un român din Arad, Gabriel Vițelar, voluntar în misiuni medicale în Nigeria, povestește – într-un interviu acordat Mediafax – că în fața Ebola „populația este fără apărare”. Vițelar a călcat pe pământ african, pentru prima dată, în 2008, când își programase o misiune de două luni, alături de membrii unei fundații umanitare americane. Nu a mai părăsit însă această țară, afirmând că tot ce credea despre civilizație și umanitate s-a schimbat. A văzut atâtea tragedii în doar două luni, încât nu ar mai fi putut reveni la viața sa liniștită din Arad.

Gabriel Vițelar este inginer electronist, iar în urmă cu șase ani, un prieten nigerian care lucrase în anii 2000 la Timișoara, în domeniul cercetării genetice, i-a cerut ajutorul pentru o misiune umanitară în țara sa de origine.

„După 12 ani petrecuți în România, în 2002 prietenul meu a plecat în SUA, iar în 2008 a decis să se implice în misiuni medicale în Nigeria. El e doctor în genetică și mi-a cerut ajutorul pentru a pune la punct echipamentele medicale. Am plecat în Africa pentru o misiune de două luni. Nu plănuisem să rămân atât de mult, dar nu am mai putut părăsi acest loc în care oamenii au nevoie de ajutor mai mult decât oriunde. De atunci, particip ca voluntar la misiuni medicale în mai multe zone în care sărăcia și chinul sunt greu de descris în cuvinte”, povestește arădeanul.

El a umblat cu o caravană medicală prin multe părți ale Africii, între care Liberia, Togo și Benin. Când nu este în misiune, locuiește în Nigeria, în Lagos, unde mai lucrează în domeniul său, pentru a-și câștiga existența.

În această perioadă, românul se află în Lagos, unde guvernatorul a impus unele reguli în speranța că epidemia de Ebola nu se va extinde.

„Guvernatorul a cerut ca oamenii să se salute fără a-și mai atinge mânile. Aici, un flacon mic de dezinfectant pentru mâini costă acum echivalentul a cinci euro, când salariul mediu e sub o sută, iar asta în Lagos, cel mai mare oraș. Prețul a crescut exponențial tocmai pentru că acum ar fi nevoie de astfel de produse. În sate, nu se pune problema prevenției. Chiar și în Lagos, recomandarea e de a ne spăla cu apă sărată”, povestește Vițelar.

Zvonurile cu privire la Ebola au apărut în Nigeria în urmă cu cinci-șase săptămâni, „dar oamenii nici nu-și permit să ia în serios amenințarea”.

„Se vorbește despre epidemie, dar în afară de câteva măsuri de prevenire puerile, pe alocuri chiar ciudate, nu am observat nimic. Din cauza situației economice din regiune, populația fiind împărțită între un foarte mic procent de oameni bogați, iar restul săraci, puțini sunt cei care au șanse la un tratament medical adecvat. Aici nu există asigurări medicale sau un sistem de sănătate. Trebuie să plătești pentru orice. Practic, populația e fără apărare în fața Ebola”, spune voluntarul român.

Alături de el, în misiunile medicale sunt implicați și alți români, iar majoritatea locuiesc în Lagos.

„După apariția epidemiei, există îngrijorare, dar niciunul dintre noi nu a plecat de aici. În cazul unei răspândiri în masă a virusului, misiunea diplomatică a României a comunicat procedurile pe care le avem de urmat. Asta e valabil doar în cazul celor care s-au înregistrat la ambasadă”, spune Gabriel Vițelar.

Organizația pentru care lucrează ca voluntar arădeanul se numește Glean Ministries și are ca țintă principală zonele rurale și populația tribală, unde oferă ajutor umanitar, de la cel medical până la cel social și educațional.

Voluntarii sunt din diferite țări ale lumii, dar în principal din SUA și România. Până acum, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, au lucrat aproximativ 20 de români în misiunile organizației, adică medici stomatologi, asistente, tehnicieni, ingineri, dar și instalatori sau tâmplari.

„Misiunile medicale se desfășoară în funcție de buget. Am reușit să aducem un autobuz din SUA și să-l convertim într-un spital mobil. Medicii sunt angajați de către organizația non-profit, iar medicii stomatologi sunt voluntari mai ales din România. Mergem pentru a acorda asistență medicală în zonele în care oamenii n-au văzut doctor în viața lor și unde vieți de copii sunt pierdute sau distruse doar pentru că nu au acces la un tratament care costă uneori echivalentul unui leu românesc”, povestește voluntarul român.

El spune că în Africa sistemul medical înseamnă mai mult metodele tradiționale, tribale, care nu dau însă rezultate, mai ales în cazul virușilor.

„Succesul misiunilor medicale depinde de o mulțime de factori. Cea mai importantă este resursa financiară, necesară pentru logistică și medicamente. Poate o să vă șocați, dar mulți bani sunt necesari pentru alte lucruri, cum ar fi plata translatorilor sau plata oficialilor, care ne pun bețe în roate chiar dacă oferim servicii gratuite conaționalilor”, susține Gabriel Vițelar.

Până acum, organizația din care face parte arădeanul nu s-a confruntat cu Ebola și nici nu e pregătită logistic pentru a ajuta oameni infectați.

Voluntarii sunt implicați și în activitățile sociale, pentru că spun că nu pot sta deoparte când văd sărăcia cruntă, care ucide copii.

„Situația e tragică adesea. De exemplu, în Africa vezi mame care își sacrifică un copil pentru a supraviețui celălalt. O femeie care are doi copii și mijloace de a întreține doar unul va face acest gest de cele mai multe ori. Își lasă copilul să moară, dar îi dă o șansă celuilalt. Astfel de imagini nu au cum să-ți dispară din minte vreodată”, spune arădeanul.
Voluntarii încearcă să-i învețe pe africani să se autosusțină, să-și procure singuri mâncarea, acolo unde este posibil acest lucru.

„Desfășurăm și programe sociale după modelul «dă-le undiță și învață-i să prindă peștele». Dar în țări precum Liberia, nu prea poți să te aștepți la rezultate. Ultima oară când am fost acolo era un dezastru greu de descris”, spune inginerul român.

Mulțumită unor oameni care sprijină financiar organizația umanitară, dar și voluntarilor care își riscă adesea viața în Africa, multe familii au fost salvate de la astfel de situații.

„Voluntarii se autosusțin pe perioada fiecărei misiuni, care durează săptămâni la rând. Iar costurile nu sunt mici, ajung la echivalentul a 3.000 de euro într-o lună pentru un voluntar. Dar treaba merge și așa, iar datorită acestor oameni există o rază de speranță pentru oameni care trăiesc de pe o zi pe alta în vaste zone africane, în care civilizația nu se știe dacă va ajunge vreodată”, încheie românul.

Președintele nigerian, Goodluck Jonathan, a anunțat, vineri, că lupta cu virusul mortal Ebola, care a provocat deja decese și mai multe îmbolnăviri, a devenit „o urgență națională”. „Controlul și oprirea virusului Ebola în Nigeria este o urgență națională”, declara președintele, citat într-un comunicat.

El a aprobat un plan special de intervenție și deblocarea sumei de 1,9 miliarde de naira (11,67 de milioane de dolari) pentru a combate epidemia de Ebola în țara sa, cea mai populată din Africa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”