Robin McLaurin Williams s-a născut la Chicago, pe 21 iulie 1951. A crescut într-o familie bogată, dar a fost educat, așa cum a dezvăluit ulterior, de o servitoare. A dezvoltat o veritabilă pasiune pentru comedie pentru a-i face pe plac mamei sale și a debutat în acest domeniu imitându-l pe actorul Jonathan Winters. Scopul lui era acela de a deveni actor dramatic, însă nu reușea să obțină roluri care să îl satisfacă. S-a întors spre stand-up comedy, întreținându-se singur, lucrând în baruri și într-un magazin de înghețată.Primul lui film de mare succes a fost „Good Morning, Vietnam” (1987), în care versalitatea sa din registrul comic, element de bază în interpretarea unui DJ revoltat contra autorității, a fost egalată doar de talentul său aproape maniacal din domeniul improvizației.
Robin Williams a câștigat premiul Oscar pentru rolul din filmul „Good Will Hunting” și a primit alte trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din „Good Morning, Vietnam”, „Regele pescar” și „Cercul poeților dispăruți”.
Găsiți galeria foto completă aici