Prima pagină » Sport » Gigi Becali află săptămâna viitoare dacă scapă de șase luni de închisoare

Gigi Becali află săptămâna viitoare dacă scapă de șase luni de închisoare

Gigi Becali află săptămâna viitoare dacă scapă de șase luni de închisoare
Tribunalul Constanța a amânat din nou, cu o săptămână, pronunțarea în cazul contestației la executarea pedepsei, depusă de George Becali, la începutul lunii iulie, noul termen fiind fixat pentru 20 august, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gigi Becali, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, a cerut, în 4 iulie, să-i fie redusă cu șase luni pedeapsa pe care o are de executat în condițiile în care condamnarea dată în dosarul „Valiza” nu mai este incriminată de noul Cod Penal.

Tribunalul Constanța a judecat această solicitare în data de 6 august, instanța rămânând în pronunțare pentru 13 august. La termenul de miercuri, instanța a amânat din nou pronunțarea, tot cu o săptămână, stabilind ca nou termen data de 20 august.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Finanțatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

El a depus, în timpul detenției, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse.

Instanța a respins și cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală la coloană.