Palestinienii urmează să se pronunțe cu privire la o prelungire a armistițiului în enclava palestiniană, unde Israelul a lansat pe 8 iulie o ofensivă, soldată cu peste 2.000 de morți.
Această încetare a focului de 72 de ore a intrat în vigoare în Fâșia Gaza, la miezul nopții de duminică spre luni, și era respectat până în prezent, în timp ce negocieri în vederea transformării lui într-un armistițiu pe o perioadă nedeterminată continuau la Cairo, cu ajutorul unui mediator egiptean.
Armistițiul urmează să exprire miercuri, la ora 21.01 GMT (joi, 00.01, ora României).