O stradă pietonală din Arad este acoperită cu 400 de umbrele viu colorate – GALERIE FOTO

Publicat: 14/08/2014, 12:41

În cadrul Zilelor Aradului, care debutează vineri și se vor desfășura timp de zece zile, strada Mețianu este acoperită cu 400 de umbrele, prinse pe sârme ancorate de clădiri, notează Mediafax.

Asociația „Noi Re-Creăm” instalează un „acoperiș” de umbrele viu colorate pe o stradă pietonală din Arad, în parteneriat cu Primăria, lucrările fiind în curs de desfășurare și urmând să se încheie miercuri seară.

„Am dorit ca în aceste zile de sărbătoare să le facem o surpriză arădenilor cu un decor special, vesel și plin de culoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici.

Arădenii au fost surprinși când au ajuns pe strada Mețianu, una dintre cele mai circulate din oraș, pentru că leagă bulevardul central de o piață agroalimentară, unde se află și Catedrala Ortodoxă Veche a Aradului.

„Te cuprinde un sentiment de bună dispoziție când vezi așa ceva. Ar fi minunat dacă strada ar arăta așa pe tot parcursul verii”, a spus o trecătoare, Marcela Iancic.

„Este ceva unic, nu am mai văzut. E o plăcere să te plimbi când vezi cerul în culorile curcubeului. Mă tem doar că vor fi distruse la prima furtună”, a afirmat o turistă din Iași.

Cele 400 de umbrele vor acoperi strada până în 25 august, oferind și protecție împotriva arșiței celor care vor vizita standurile din cadrul Târgului Estival, organizat în aceeași perioadă cu Zilele Aradului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării