Studiu care schimbă tot ce știam despre consumul de sare

Studiu care schimbă tot ce știam despre consumul de sare
Publicat: 14/08/2014, 17:58
Actualizat: 14/08/2014, 17:59

Potrivit unui studiu privind rata decesului și bolile de inimă, dietele foarte sărace în sare ar putea fi mult mai puțin benefice pentru sănătate decât credeau experții. Chiar mai mult, astfel de diete ar putea fi un important factor de risc.

Celălalt studiu, despre efectele tensiunii arteriale, arată că persoanele cu o dietă ce include un consum moderat de sare nu au avut niciun beneficiu legat de starea de sănătate după ce au redus aportul de sare în organism, comparativ cu efectele observate asupra persoanele a căror dietă presupunea un aport mărit și care au redus consumul.

„Anterior, se credea că beneficiile pentru sănătate cresc direct proporțional cu reducerea consumului de sare. Aceste două studii arată că există un nivel optim al consumului și că mai puțin nu este în mod obligatoriu mai sănătos”, a declarat, pentru Reuters, doctorul Andrew Mente de la McMaster University din Hamilton, Ontario, Canada, principalul autor al studiului legat de tensiunea arterială.

Pe de altă parte, un al treilea studiu efectuat de o echipă internațională susține teoria clasică potrivit căreia există o legătură directă între un cosum redus de sare și o mai bună stare de sănătate și nu a găsit nicio dovadă că un nivel foarte scăzut al sodiului în organism ar fi periculos.

Însă un lucru este susținut de concluziile tuturor celor trei cercetări: sarea, în cantități mari, face rău. Nivelul crescut de sare în alimentație contribuie la creșterea tensiunii arteriale, infarct, probleme ale rinichilor, atacuri cerebrale și disfuncționalități cardiace.

Toate cele trei studii au fost publicate în ediția din 14 august a New England Journal of Medicine.

La nivel mondial, aportul zilnic de sodiu în organism este între trei și șase grame, ceea ce înseamnă 7,5 până la 15 grame de sare. Valorile sunt mult peste recomandarea făcută de Organizația Mondială a Sănătății și alte organisme specializate, care se situează între 1,5 și 2,4 grame de sodiu pe zi.

Bogdan Enache, [email protected]

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...