Hidroelectrica a vândut energie pe bursă de 1,76 milioane de lei, de 91 de ori mai puțin decât viza

Hidroelectrica a vândut energie pe bursă de 1,76 milioane de lei, de 91 de ori mai puțin decât viza
Publicat: 15/08/2014, 13:19

Compania de stat Hidroelectrica, aflată în insolvență, a scos joi la vânzare 11 pachete de energie, prin care spera să tranzacționeze aproape 1 TWh de electricitate.

Energia scoasă la vânzare de compania de stat era evaluată la 160,93 milioane de lei.
Hidroelectrica a vândut un singur pachet de energie, pentru 1,76 milioane de lei.
Compania estimează că va produce în acest an 13,9 TWh de electricitate.
Producătorul de electricitate a reintrat în insolvență în luna februarie, procedură inițiată în iunie 2010 din care ieșise în iunie 2013.
Hidroelectrica are o capacitate de producție instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităților de producție din

România, și asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.
Capitalul social al Hidroelectrica este deținut de stat, prin Departamentul pentru Energie, care deține 80,05% din acțiuni și Fondul Proprietatea, care are o participație de 19,95%.

Compania a raportat în primul semestru un profit brut de 509 milioane de lei (114 milioane de euro), în creștere cu 5,8%, și venituri de 1,49 miliarde de lei (333,7 milioane de euro), în scădere cu 6%.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa