Altân Bey – bacșiș regesc pentru gâde

Poreclit de turci, pentru averea sa fabuloasă, Prințul Aurului (Altân Bey), Constantin Brâncoveanu și-a găsit sfârșitul martiric – documentează profesorul Mihai Maxim – la capătul grădinilor Palatului Topkapî, în fața Cornului de Aur, lângă Chioșcul de la Malul Mării (Yalı Köșkü). Locul acela din cartierul Eminönü-Sirkeci nu mai există. Astăzi, pe strada Yalı Köșkü se aude șuieratul Orient Expresului.

După obiceiul vremii, la mijlocul acelui august una mie șapte sute paisprezece, cei șase bărbați – Constantin, beizadelele Constantin, Ștefan, Radu, nevârstnicul Matei și vistiernicul Ianache (primul al cărui cap a căzut sub securea călăului) – au plătit gâzilor un bacșiș regesc, câte trei galbeni de fiecare.

Osmanologul Mihai Maxim a descoperit, la Stambul, în Marea Arhivă a Vizirilor, arzul (memoriul, plângerea) Maricăi Brâncoveanu, adresat Divanului – petiție unică în istorie a unei femei și încă nemusulmane – prin care apriga Doamnă cerea restituirea bunurilor confiscate ale Domnitorului hain (trădător, în turcă). Marica Doamna fusese, până la tragica ei onomastică, o femeie devotată și cuminte, care – spun istoricii – „a știut să schimbe scurteica de miel de mică boieroaică cu moloteaua de jderi de mare jupâneasă și apoi cu samururile de Doamnă a Țării”.

Secretarul florentin al lui Constantin Brâncoveanu, Anton Maria del Chiaro, povestește că Domnitorul Țării Românești li s-ar fi adresat astfel fiilor săi: „Fiți curajoși! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta. Să ne mântuim cel puțin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele nostru!”.

După 278 de ani, în iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, condus de Patriarhul Teoctist, a decis: „De acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu sfetnicul Ianache să fie cinstiți cu sfinții în ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 16 august, fiind înscriși în sinaxar, carțile de cult, precum și în calendarul Bisericii noastre”.