O femeie însărcinată a fost spulberată de o mașină în timp ce traversa strada neregulamentar. Fiul ei, în vârstă de doi ani, a murit la spital

O femeie însărcinată a fost spulberată de o mașină în timp ce traversa strada neregulamentar. Fiul ei, în vârstă de doi ani, a murit la spital
Publicat: 17/08/2014, 18:00
Actualizat: 25/03/2019, 23:15

Potrivit reprezentanților Poliției Dâmbovița, tânăra, însărcinată în luna a șasea, și copilul său, în vârstă de doi ani, au fost loviți de o mașină în localitatea Butoiu de Jos, în timp ce încercau să traverseze strada, transmite corespondentul Mediafax.

Atât femeia, cât și copilul au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, după care au fost transportați cu ambulanța la spitalul din Găești, unde tânăra a murit.

Băiețelul se află în stare extrem degravă, surse medicale spunând că este în comă, motiv pentru care va fi preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul Floreasca din București.

Conform polițiștilor, imediat după producerea accidentului șoferul a lovit trei mașini parcate pe marginea drumului.

Martorii accidentului spun că femeia și copilul ar fi încercat să traverseze strada neregulamentar.

În acest caz, polițiștii au deschis dosar penal pentru omor și vămămare corporală din culpă

UPDATE Copilul de 2 ani accidentat în Dâmbovița, în stare foarte gravă. Va fi operat

Băiețelul de doi ani care a fost accidentat la traversarea străzii, alături de mama sa care a murit, în Dâmbovița, se află la Spitalul Floreasca în stare foarte gravă și va fi operat pentru a-i fi oprită hemoragia abdominală, potrivit reprezentanților spitalului.

Copilul a fost dus în sala de operații, având hemoragie abdominală, iar după terminarea intervenției, medicii vor putea spune mai multe, au precizat sursele citate.

UPDATE 2Copilul de doi ani accidentat în Dâmbovița a murit în timpul operației, la Spitalul Floreasca

Băiețelul de doi ani din Dâmbovița, care a fost accidentat la traversarea străzii, alături de mama sa care a decedat la spitalul din Găești, a murit la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost adus în stare foarte gravă, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.

Copilul a fost adus la Spitalul Floreasca, cu un elicopter SMURD, în stare foarte gravă, fiind dus imediat în sala de operații pentru a îi fi oprită hemoragia abdominală. El a murit însă în timpul intervenției.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor