Primul caz suspect de Ebola în Spania, după moartea misionarului repatriat din Liberia

Primul caz suspect de Ebola în Spania, după moartea misionarului repatriat din Liberia
Publicat: 17/08/2014, 15:40
Actualizat: 17/08/2014, 18:00

Pacientul a fost supus unor examene, „dar vom primi rezultatele săptămâna viitoare, poate luni”, a declarat sâmbătă pentru AFP o sursă spitalicească de la Alicante.

Departamentul pentru Sănătate de la nivelul regiunii Valencia afirmă, într-un comunicat, că a „activat în mod preventiv protocolul prevăzut în cazul unei suspiciuni cu privire la prezența virusului Ebola”.

„Pacientul este spitalizat la Spitalul Sfântul Ioan” din Alicante, „într-o stare clinică stabilă, într-o zonă izolată”, se arată în comunicat.

Potrivit autorităților sanitare, „este vorba despre un pacient al cărui tablou clinic și epidemiologic ar putea să corespundă acestei boli”.

Alte cazuri suspecte au fost suspectate în Spania, de la începutul epidemiei de Ebola, care s-a soldat cu peste 1.100 de morți de la începutul anului, dar niciun caz nu a fost confirmat în această țară.

Câteva sute de persoane au adus miercuri un omagiu victimelor febrei hemoragice Ebola, la funeraliile, organizate la Madrid, pentru preotul spaniol Miguel Pajares, prima victimă europeană a acestei epidemii.

Misionarul, în vârstă de 75 de ani, fusese repatriat din Liberia la Madrid cu câteva zile mai înainte și a fost tratat, fără rezultat, cu un ser american experimental, care pare că a avut rezultate pozitive în cazurile a doi americani.

Cadavrul preotului, care a contractat virusul în Liberia, unde lucra la un spital aparținând bisericii, a fost incinerat fără să fie autopsiat, iar camera acestuia a fost dezinfectată în vederea evitării oricărei propagări a virusului care previntă o rată a mortalității foarte ridicată și pentru care nu există vreun vaccin.

În decurs de cinci luni, epidemia de febră hemoragică Ebola, care a izbucnit în Africa de Vest și care este cea mai gravă de la descoperirea bolii în 1976, s-a soldat cu 1.145 de morți – potrivit ultimului bilanț prezentat de OMS pe 13 august -, dintre care 380 au fost înregistrate în Guineea, 413 în Liberia, 348 în Sierra Leone și patru în Nigeria.

În Europa, testele efectuate în vederea depistării virusului Ebola în cazul unei deținute dintr-un centru de retenție scoțian, care s-a îmbolnăvit și a fost transferată la spital, s-au dovedit negative, au anunțat sâmbătă serviciile de sănătate publică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Amendă între 500 și 2.500 de lei pentru românii care au casă la curte. Proprietarii...
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel...