Prima pagină » Știri externe » Detalii incredibile din raportul medicului legist în cazul tânărului de culoare ucis de un polițist în SUA

Detalii incredibile din raportul medicului legist în cazul tânărului de culoare ucis de un polițist în SUA

Detalii incredibile din raportul medicului legist în cazul tânărului de culoare ucis de un polițist în SUA
Michael Brown, tânărul de culoare împușcat mortal de un polițist în orașul Ferguson, din Missouri, a fost lovit de cel puțin șase gloanțe, iar două au fost trase în cap, potrivit rezultatelor preliminare ale unei autopsii date publicității luni, relatează AFP.

Unul dintre gloanțe a intrat în vârful craniului, ceea ce sugerează că tânărul se aplecase când a fost împușcat, potrivit rezultatelor preliminare ale autopsiei privată realizată de fostul medic legist al orașului New York, Michael Baden, publicate de cotidianul The New York Times.

Toate gloanțele au fost trase din față, a adăugat medicul legist în vârstă de 80 de ani.

De asemenea, raportul preliminar arată că patru gloanțe s-au oprit în brațul drept și două în craniul adolescentului.

Michael Brown, în vârstă de 18 ani, a fost ucis la 9 august de un polițist în timp ce mergea pe stradă, fără să fi fost înarmat. Potrivit poliției, Michael Brown a fost ucis după ce a agresat un polițist și a încercat să-l dezarmeze.

Moartea tânărului de culoare a provocat revolte fără precedent în micul oraș din Missouri, unde au fost instaurate începând de sâmbătă restricții de circulație. După încă o noapte tensionată, guvernatorul statului Missouri a ordonat luni dimineață intervenția Gărzii Naționale.

Trei autopsii ale cadavrului lui Michael Brown au fost ordonate – una de către autoritățile locale, care nu au anunțat deocamdată detalii, cealaltă de către familia tânărului și cea de-a treia, duminică, de către Procurorul General Eric Holder.

Citește și